Neagoe, mulțumit după cantonament: ,,Sunt 11 zile în care au muncit foarte bine”

747

Universitatea Craiova a încheiat stagiul de pregătire din Antalya cu o remiză, 1-1 cu Partizan Belgrad, ocupanta locului secund din campionatul Serbiei. Pavlovic (`11) a deschis scorul dintr-un penalty provocat de Arlauskis, dar oltenii au egalat tot de la punctul cu var. Andrei Ivan a punctat în repriza secundă, după un fault la Roguljic. Eugen Neagoe a mizat pe următoarea formulă de echipă: Arlauskis – Căpățînă, Papp, Mitrea (’85, Zajkov), Vătăjelu – Screciu – Roguljic, Crețu, Nistor, Ivan – J. Markovic (’66, Rivaldinho). În Turcia, doljenii au mai înregistrat două victorii, 3-1 cu Kecskemeti și 1-0 cu Widzew Lodz. Andrei Ivan, cel care va purta banderola de căpitan în absența lui Nicușor Bancu, s-a declarat încrezător după perioada de acumulare. „Nu e ceva nou să fiu căpitanul echipei. Am mai fost. E o responsabilitate în plus pentru mine, vreau să dau totul pe teren și să fiu mult mai puternic. A fost un meci greu pentru noi, suntem deja de 11 zile aici, ne-a încărcat Mister foarte mult. A fost un meci de luptă, sunt bucuros că am ieșit cu toții sănătoși și mergem acasă. Sunt optimist! Suntem doar la 7 puncte de locul 1, sperăm să facem un meci bun la Botoșani, să câștigăm, să fie bine. Domnul Neagoe a venit cu idei bune, suntem de puțin timp împreună. Vreau să marchez cât mai multe goluri pentru Universitatea Craiova și să câștigăm cât mai multe meciuri. Ne dorim să oprim seria celor de la CFR Cluj, vom vedea”, a declarat atacantul.
Eugen Neagoe a analizat stagiul de pregătire din Turcia și a recunoscut că prestația cu Partizan nu a fost una strălucită. Totuși, per total, antrenorul a fost mulțumit de aportul elevilor săi. Primul meci oficial din 2023 pentru ,,juveți” va avea loc sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 20.00, la FC Botoșani. „Cei trei adversari pe care i-am întâlnit în cantonamentul din Antalya au fost dificili. Noi am intrat mai greu în joc și aveam o stare de oboseală. Știam acest lucru, am vorbit cu băieții și le-am spus să nu ne complicăm. Și terenul, chiar dacă arată bine, a fost tare și sărea mingea destul de rău. Nu a fost doar greșeala de la gol, au mai fost alte trei greșeli trase la indigo. Pe fondul oboselii, nu au fost la fel de concentrați, așa cum am discutat cu ei înainte de joc. Sunt convins că nu se vor întâmpla astfel de faze și în campionat, pentru că sunt jucători cu experiență, valoroși și nu putem face asemenea cadouri adversarilor. Băieții au muncit din greu în aceste 11 zile, dar astăzi nu am făcut un joc atât de bun, așa cum ne doream și puteam. Chiar dacă am întâlnit o echipă foarte bună, știți cu toții ce înseamnă Partizan, cred că suntem mai puternici decât ei și cred că puteam arăta mult mai bine. Nu m-a mulțumit nici faza defensivă, nici cea ofensivă. Am făcut greșeli pe ambele faze, noi putem să jucăm mai bine când avem mingea, dar și când nu o avem. Greșeli pe care nu le făcusem în primele două jocuri. În atac au fost ocazii. Sunt 11 zile în care au muncit foarte bine. Cei de la Partizan au jucat foarte dur. Dacă va fi cazul, vom mai aduce jucători. Băieții au înțeles importanța jocului de la Botoșani. Va fi primul meci oficial din 2023 și nu va fi deloc ușor, știți cum se joacă la Botoșani”, a declarat Eugen Neagoe. Universitatea ocupă locul 5 în Superligă, cu 38 de puncte.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here