Neagoe, dezamăgit după meciul cu FCSB: ,,Cred că ei sunt mulțumiți cu un punct”

1145

Universitatea Craiova a remizat în deplasarea de pe Arena Națională. Oltenii au terminat la egalitate cu FCSB, 1-1, după două reprize foarte diferite. Oaspeții au dat tonul în prima parte, când au și înscris după o acțiune ,,marcă înregistrată” Jovan Markovic (32). Atacantul oltenilor a făcut slalom printre jucători adverși și l-a învins pe Târnovanu. Golul le-a dat și mai mult elan alb-albaștrilor, care au irosit oportunități importante, cea mai mare ocazie purtând semnătura lui Andrei Ivan. Forțat de anumite accidentări, dar și de presiunea pusă de gazde în debutul reprizei secunde, Eugen Neagoe a efectuat mai multe schimbări defensive. FSCB s-a năpustit în atac, iar Malcom Edjouma a egalat în minutul 66. Până atunci, Laurențiu Popescu a avut două intervenții excelente la Andrei Cordea. Craiova a atacat în final, dar Alex Crețu a trimis slab din poziție ideală, iar golul lui Elvir Koljic a fost anulat pentru ofsaid. După meci, antrenorul oaspeților s-a declarat dezamăgit că Universitatea a ratat victoria. ,,Sincer, dacă mă uit la prima repriză, nu sunt mulțumit și îmi pare foarte rău, pentru că am avut meciul în mână. M-am și speriat de ce s-a spus înainte de joc, că toată lumea vorbea că joacă FCSB spectaculos, dar prima repriză nu au ajuns la poartă, niciun șut pe poartă. După acel fault a fost unul. Cred că am controlat în totalitate prima repriză și meritam o diferență mai mare. Dar repriza a doua am început modest, ei au avut 20-25 de minute bune, ne-au pus sub presiune, era normal, le-am și spus băieților, trebuia să pasăm mai mult. După minutul 70 am forțat, am încercat să mergem spre poarta lor, să împingem jocul, dar nu am reușit să marcăm golul doi. E a doilea joc, în nici două luni, când jucăm pe Național Arena și ei nu reușesc să ne bată. Cred că ei sunt mulțumiți cu un punct. Cred că la Andrei Ivan, dacă se mișca mai repede, puteam să marcăm și golul 2. Și el s-a accidentat, la fel Vlădoiu, Markovic, Ișfan la fel, de aia l-am și schimbat. Au fost jucători care au jucat mult, nu am avut tot lotul, nu am avut la dispoziție jucători importanți. Dar și așa, FCSB nu ne-a pus probleme în prima repriză. Markovic e pe un drum bun. De când lucrăm împreună, nu cred că a stat vreun antrenament în afara lotului, nu s-a sustras, nu a făcut pauză, chiar dacă a avut probleme de sănătate, nu a păcălit antrenamentul”, a spus Neagoe.

FCSB – Universitatea Craiova 1-1 (0-1)
FCSB: Tîrnovanu – Sorescu, Dawa, L. Cristea, Radunovic – Edjouma, Şut, Olaru (’46, Cordea) – Coman (’64, Miculescu), Compagno (’90+3, Radaslavescu), Oc. Popescu (’76, Ov. Popescu).
Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu (’89, Roguljic), Zajkov, Mitrea, Ndong – Mateiu, Screciu – Işfan (’58, Hanca), Baiaram (’58, Al. Creţu), Ivan (’89, Rivaldinho) – Markovic (’67, Koljic). Antrenor: Eugen Neagoe.
În runda următoare, Universitatea Craiova va primi vizita campioanei CFR Cluj.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.