Navlea aspiră la şefia PNL Gorj

187

Fostul lider al organizaţiei municipale a PNL Târgu Jiu, Ion Navlea, va candida pentru şefia filialei judeţene, după ce colegii săi au decis să-l susţină la o asemenea candidatură. Alegerile vor avea loc în primele zile ale lui septembrie, iar în cursa pentru ocuparea postului lăsat liber de Dan Morega mai intră şi alţi liberali cu aspiraţii măreţe.

Navlea este consilier municipal din 2008, an până în care a condus PNL Târgu Jiu, când a fost schimbat din funcţie din cauza rezultatelor slabe din alegeri, social-democratul Florin Cârciumaru luând atunci aproape tot ce se putea în materie de voturi. În ultimii doi ani Ion Navlea a stat cuminte în banca lui, deşi tot timpul a trecut ca un apropiat al fostului preşedinte Dan Morega, lucru pe care nu îl neagă. El afirmă că şi decizia de a candida la şefia filialei a fost luată de echipa care i-a fost apropiată fostului preşedinte de organizaţie, Navlea fiind convins că are şanse de câştig în faţa contracandidaţilor săi. „Cunosc judeţul, am fost în teren, mă susţin colegii, am răspuns de zone întinse din Gorj, de la Padeş şi Tismana până la Muşeteşti şi Turcineşti sau Bumbeşti Jiu. Nu am afaceri, nu am probleme cu justiţia şi cred că-mi pot propune să spargem pragul acesta de 20% la care ne-a blocat cineva nu ştiu pe ce considerente. Parcă ne-am săturat să tot fim pe locul trei în judeţ, putem încerca la mai mult, iar eu asta îmi propun să fac alături de colegii mei”, declară Navlea.

Şeful PNL, ales în septembrie

Alegerile din PNL Gorj vor avea loc pe 4 septembrie, decizia fiind luată la sfârşitul săptămânii trecute în prezenţa deputatului de Dolj Ionuţ Stroe, prezent la Târgu Jiu în calitate de preşedinte interimar. Data aleasă este ultima zi din mandatul pe care Stroe l-a primit pentru a conduce PNL Gorj şi pentru a organiza alegerile din filială după plecarea lui Dan Morega din partid. Deputatul doljean va veni şi la sfârşitul acestei săptămâni la Târgu Jiu, până acum el reuşind să ajungă la Gorj săptămânal, aşa cum a anunţat de la preluarea mandatului.

Liderul interimar vrea ca la începutul lunii iulie să organizeze şi o şedinţă a Delegaţiei Permanente a filialei pentru a discuta cu toţi membrii reprezentativi din PNL Gorj, mai ales că până atunci se anunţă noi candidaturi pentru ocuparea postului lăsat vacant de Morega. Actualul preşedinte de la municipiu, Dian Popescu, este decis să intre în cursa pentru şefia PNL Gorj, funcţie la care aspiră şi consilierul judeţean Gheorghe Orzan, care afirmă că nu se are de gând să se retragă pentru a-i lăsa locul lui Radu Angheloiu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here