Generalul american Philip Breedlove, comandant-şef al NATO, s-a declarat miercuri „foarte îngrijorat” de instalarea unor rachete ruseşti în Crimeea, peninsula ucraineană anexată în martie de Moscova, care reprezintă o ameninţare „pentru toată regiunea Mării Negre”.
„Suntem foarte îngrijoraţi de militarizarea Crimeei”, a declarat generalul Breedlove, în cursul unei conferinţe de presă la Kiev.
„Echipamentele care urmează să fie instalate în Crimeea (…), rachetele de croazieră şi rachetele antiaeriene sunt capabile să ia în vizor toată (regiunea) Mării Negre”, a continuat el.
Generalul a precizat de asemenea că se teme că în regiune ar putea fi instalate arme nucleare, adăugând că va „urmări” evoluţia pe această temă.
În ultimele săptămâni, Rusia şi-a consolidat prezenţa militară în Crimeea. Ea a decis să redeschidă o staţie de alertă antirachetă şi să aloce peste 1,75 miliarde de euro până în 2020 pentru dezvoltarea Flotei sale de la Marea Neagră.
Aviaţia militară rusă a trimis 14 avioane de vânătoare în Crimeea, unde dispune de o bază militară aeriană renovată, a anunţat miercuri agenţia de presă rusă Tass.
Zece avioane de vânătoare de tip Su-27 şi patru de tip Su-30 M2 au fost detaşate din regiunea Krasnodar (sud) în Crimeea, în cadrul unei escadrile care va avea în total 30 de aparate de zbor.
Rusia a anexat Crimeea în martie, după ce forţele ruse au ocupat peninsula şi în urma unui referendum considerat „ilegal” de comunitatea internaţională.(Mediafax)