Naşu’ lui Floarea, urmărit penal în dosarul “Tech Safety & Electrica”

555

Fostul senator Cătălin Voicu are, începând de ieri, un nou dosar penal deschis pe numele său de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, care îl acuză că ar fi intervenit în favoarea unei firme pentru a fi procurate de la aceasta echipamente de protecție a muncii. Echipamentele ajungeau la sucursale ale Electrica, numele firmei care făcea livrările nefiind făcut public de către procurorii DNA, fiind însă de presupus că firma respectivă poate fi din Târgu Jiu, chiar cea a lui Dan Radu Floarea, finul fostului senator.

Tech Safety SA a mai livrat echipamente unităților de stat din domeniul electric, în urmă cu o lună față de mai mulți foști directori și subordonați ai acestora fiind dispusă începerea urmăririi penale tot de către DNA pentru că ar fi prejudiciat Electrica SA cu peste 1,6 milioane de euro. Acum anchetatorii nu au legat public numele lui Voicu de cel al firmei finului său, dar, punând lucrurile cap la cap se poate trage concluzia că firma pe care cei de la DNA o au în vizor este cea a lui Dan Radu Floarea. Astfel, potrivit procurorilor, în perioada 2004-2005, Cătălin Voicu, “în calitate de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat”, ar fi intervenit în mai multe rânduri pe lângă funcţionari din cadrul Electrica SA, Electrica Serv SA şi respectiv din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, pentru ca o firmă să fie favorizată în relaţia cu aceste societăţi comerciale, dar şi cu SISE Moldova şi SISE Muntenia Nord, în cadrul unor proceduri de achiziţie publică cu privire la produse sau materiale de protecţie a muncii”, asta în condițiile în care cele două unități de stat aveau deja pe stoc suficiente echipamente de protecție a muncii.
voicu_01Prejudiciul estimat de anchetatori în cazul lui Voicu este tot de circa 1,6 milioane euro, fiind ușor de dedus că plățile și achizițiile de produse de la firma lui Floarea se făceau mai ales în baza telefoanelor date de nașul său, senator și fost consilier la Cotroceni pe vremea lui Ion Iliescu. Numele lui Dan Radu Floarea nu a fost vehiculat până acum în spațiul public de către anchetatori, până la acest moment el fiind inculpat doar în dosarul în care mai este judecat și primarul din Peștișani, Florin Pavel, precum și senatorul Dian Popescu, fratele acestuia, Gabriel, precum și directorul din Ministerul Economiei, Dumitru Pârvulescu. În acest dosar Floarea a fost trimis în judecată pentru că Tech Safety s-a apucat să construiască un campus școlar la Peștișani, omul de afaceri fiind judecat pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, asta după ce l-ar fi determinat pe primarul Pavel să-i plătească 1,6 milioane lei pe lucrări neefectuate. În dosarul în care senatorul Voicu a fost deja condamnat la închisoare, Floarea apare și el în interceptările telefonice, într-una din ele acesta cerându-i nașului său 200.000 de euro împrumut tocmai pentru a se aproviziona cu materiale necesare finalizării lucrărilor de la Peștișani, lucrări care nu sunt gata nici în prezent și, probabil, nici în viitorul apropiat, în ciuda afacerilor de milioane de euro, Tech Safety dispărând de pe piață.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Sa vedeti cand cate am sa spun eu cand ma va chema pe mine ca eu stiu toate escrocheriile pe care le-a facut escrocul trebuie sa se extinda cercetarile ca a facut jaf in tara acest escroc Floarea sa se duca organele de cercetare pe la hidroelectrica pe la c f r in minerit ca pe acolo a bagat marfa la preturi supra evaluate si a dat spagi la directori.Cat credeai escrocule ca iti mai merge cu relatiile tale prin guvern ti vine si tie randul ca acum te trage Voicu dupa el ca tu l-ai bagat la puscarie stii cum mi-ai povestit mie acasa la mine cum l-ai manevrat si cate afaceri ai facut cu el.

Dă-i un răspuns lui SERBAN DORU Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here