Sărbătoarea nașterii mântuitorului are o istorie îndelungată, iar cel care a oficiat 25 decembrie ca dată a nașterii lui Iisus a fost Papa Iulius în anul 320. Puțin mai târziu, în anul 325, Împăratul Constantin cel Mare a introdus în sărbătoarea creștină ,,Crăciunul” al cărui sens avea să derive din ,,creatio”, adică naștere sau ,,incarnationis”, ce se traduce în naștere sau încarnare. De atunci, va rămâne o sărbătoare fixă după ce Biserica a stabilit aceeași dată a nașterii lui Iisus Hristos, pentru a contracara Juvenaliile și Saturnaliile provenite din mithraismul persan sau Cultul Soarelui și importate din Orient de către soldații romani. Erau obiceiuri păgâne, legate de sărbătorile solare și de solstițiul de iarnă, când se spunea că lumina biruie întunericul, sau de trecerea pragului de noul an. La ele participau și mulți creștini, determinându-l pe Împăratul Constantin cel Mare să ia decizia ca în acea zi să sărbătorească și moștenirea lui Iisus, adică lumina lumii, sau cum îl numeau proorocii ,,lumina neamurilor și soarele dreptății”. Treptat, religia creștină reușește să se impună, nașterea Domnului, suprapunându-se obiceiurilor păgâne, iar Crăciunul să fie recunoscut oficial și sărbătorit în aceeași dată de 25 decembrie; mai întâi în SUA (sec.XIX, răspândit de către protestanții fugiți acolo de prigoana adversarilor credinței lor și adus ulterior în Germania, Franța, Austria și în toată Europa (sfârsit de sec. XIX – început de sec. XX). În ceea ce ne privește, obiceiurile românești de Crăciun și de Anul Nou sunt păgâne, inclusiv sacrificarea porcului la Ignat, în 20 decembrie al fiecărui an calendaristic, jocul măștilor și alte dansuri rituale, excesele de tot felul dinaintea Creației, cum la fel se întâmplă și la Anul Nou prin zgomotul bicelor, pocnitorilor, buhaielor sau altor instrumente gălăgioase, care se spune că ar alunga spiritele malefice, dar și prin stingerea luminilor la cumpăna dintre ani sau dimpotrivă a iluminațiilor nocturne. Dar cine era Crăciun? Acesta apare în cultura populară ca un personaj cu puteri miraculoase precum zeii, dar și cu alte calități tipic umane. Se mai spune că era cel mai bogat peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos. Aici întinde o mână de ajutor Maicii Domnului când acesteia i-a venit vremea să nască, dar nu o primește în casă și o trimite să nască în grajdul vitelor atunci când află că de Crăciun că o ajută să nască, acesta-îi taie mâinile din coate. Află până la urmă că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus și tulburat îi cere iertare lui Dumnezeu, se pocăiește și devine primul creștin ,,Sfântul cel Bătrân” și moșul Fecioarei Maria. Căința lui a fost atât de mare încât a doua zi și-a împărțit toată averea copiilor sărmani, de unde și tradiția darurilor care se fac de Moș Crăciun. Astfel, la apariția creștinismului, Crăciun era un Zeu venerat, intrat deja în conștiința oamenilor, identificat cu Saturn la romani și Mithras la iranieni sau altfel spus, Crăciunul a fost o divinitate solară, sărbătorită la fiecare sfârșit de an, când trebuia să moară și să renască împreună cu timpul calendaristic. Până în sec. XIX, Moș Crăciun a fost un personaj controversat, venind cu daruri pentru copiii cei buni și cu nuiele de mesteacăn pentru a-i pedepsi pe cei răi. Ulterior, datorită factorului comercial începe, cu prima jumătate a sec. XIX, să apară imaginea moșului bun și blând, cu obrajii bucălați, cu barba albă și mantia roșie, care vine de departe (Finlanda-Laponia), cu sania trasă de reni și cu sacul burdușit de cadouri pentru a le împărți, în special copiilor. El devine astfel un personaj universal și așteptat de toată lumea, detronându-l treptat pe Hristos din sufletul oamenilor pentru simplu motiv că venirea lui este mult mai profitabilă decât nașterea Mântuitorului. Și iată că Iisus, dincolo de sărbătorirea nașterii sale, are cel mai puternic rival, pe misteriosul și darnicul Moș Crăciun, devenit mai așteptat de către omul modern, avid de cadouri și petreceri și mereu preocupat să primească ,,mană cerească”, dar care s-a scufundat treptat într-o viață străină de Dumnezeu, câtă vreme Iisus se trezește izgonit iarăși în ieslea în care s-a născut. De altfel și bradul de Crăciun rămâne un simbol al bogăției și belșugului în jurul căruia se adună copiii pe tot mapamondul să primească cadourile de la un moș hâtru și pântecos, eclipsând de fapt, din interese egoiste, evenimentul cel mai important – nașterea și moștenirea lui Hristos. Și atunci să fi uitat așa de ușor pământenii mesajul Domnului: ,,Lăpădați-vă de voi, luați crucea și mă urmați”, dând posibilitatea magicului Moș Crăciun să triumfe asupra Evangheliei, de vreme ce însuși Mântuitorul spunea cu mâhnire că ,,norodul acesta se apropie de Mine cu gura și mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”. Or, să fie adevărat că păgânismul și-a luat revanșa în zilele noastre, sărbătorind Crăciunul fără Hristos?
Prof. VASILE IROD
