Născut Inițiat

Pe 19 februarie 1876, la Hobiţa, într-un cătun al Gorjului, Maria și Radu Nicolae Brâncuşi au dat naștere celui de-al cincilea copil al lor, Constantin. Acest copil a visat de mic să se audă despre el în toată lumea, să lase ceva bun în urmă.
Azi, la 147 ani de când s-a născut, vedem zeci de străzi şi bulevarde care-i poartă numele, chipul său este gravat pe bancnote, iar exponatele sale adună zeci de mii de oameni de pe întreg mapamondul.
Constantin Brâncuși la fel ca alţi copii de ţărani din cauza sărăciei, nu a putut merge la şcoală când a împlinit 7 ani. El a fost trimis să pască turmele de vaci și oi ale familiei și ale altor săteni ori să ajute la alte treburi gospodărești. Cutreierând golurile alpine din Carpații Gorjului, Brâncuși își umplea timpul sculptând așchii de lemn în diferite forme sau obiecte: linguri, fusuri, picioare de pat etc. care azi dacă le-am avea, ar fi adevărate comori.
Dacă citești despre Brâncuşi viața lui este fascinantă. Dacă privești figura lui și îl percepi prin operele sale este imposibil să nu-ți dai seama că omul acesta s-a remarcat în viață prin simplitate, modestie și trudă.
La Târgu Jiu deseori spunem: mergem în „Parc la Brâncuşi“ iar când parcurgi „Aleea Celebrităților” poți admira „Steaua lui Brâncuși”, dedicată în semn de recunoștință.
Apoi, pornind de la „Masa Tăcerii”, parcurgând „Aleea Scaunelor”, traversând pe sub bolta „Porții Sărutului” și dacă îți continui drumul spre „Coloana Fără Sfârșit”, parcă treci într-o dimensiune transpersonală regăsindu-te într-un sui-generis „Câmp” care nu este nici de natură magnetică, nici electrică, și nici gravitațională. Doar simți „Ceva” ca pe o altfel de „ Conștiință”. Acel „Ceva” pe care cuvintele sunt prea mici ca să-l descrie. Este „Ceva” care îți deschide inima și ochiul minții și te face să-l percepi altfel. Este „Ceva” pe care Eminescu îl descrie în „Luceafărul” ca pe un „Nimic” încât abia îți dai seama că percepi „Trancendența”:
„Nu e Nimic și totuși e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe”.
Astfel, doar printr-o simplă plimbare pe „Axa Brâncuși” de la Târgu Jiu, conștientizezi că „Sculptorul Ideilor” n-a lăsat operele sale moștenire cu scopul de a comunica permanent cu noi și de a ne ajuta să ne trezim din punct de vedere spiritual. El parcă se joacă cu cele 4 elemente: Pămant, Apă, Foc și Aer, sculptând forme care să ne pună în rezonanță cu stări înalte ale conștiinței și pe care omul le are atunci când se „trezește”: „somn profund fără vise”; „zbor”; „iubire”; tăcere”; „infint”; „înțelepciune” …
Tocmai prin faptul că Brâncuși a știut de când s-a născut că simbolul are o forță incomensurabilă și că prin simpla sa privire oamenii intră în rezonanță cu ideea pe care simbolul o reprezintă ajungând, în cele din urmă, să se identifice cu aceasta, el s-a distins în lumea sculptorilor ca „Sculptorul Ideilor”, un sui-generis „Născut Inițiat”. Brâncuși s-a născut cu acest dar pe care l-a valorificat în capodoperele sale și pe care, din păcate, unele instituții ale statului român NU au știut să le aprecieze la justa lor valoare atunci când sculptorul a vrut să ni le doneze. Tocmai de aceea noi, românii, suntem „vinovații fără vină” pentru că nu am știut să apreciem ceea ce Maestrul ne-a lăsat moștenire. Poate că acesta este blestemul nostru ca români. Acela că ceea ce au realizat geniile care s-au născut din rândul nostru să nu fie recunoscut decât mult timp după trecerea lor în eternitate. Acest aspect trebuie să ne dea profund de gândit atunci când blamăm oameni de valoare și înfierăm ideile pe care gândirea lor le generează spre binele întregii oemeniri.
Aceste fine percepții sunt date doar celor care conștientizează imaterialitatea celui de-al „cinci-lea element”, cel care le menține și le susține pe toate celelalte patru și fără de care nimic nu ar exista în acest Univers, „Vidul” sau ”Nimicul”, care nu exprimă altceva decât „Pura Înțelepciune”; „Pura Conștiință”; „Pura Fericire”. De aceea putem afirma că Brâncuși a fost un „Născut inițiat”.
Se știe că, în timpul vieții, Brâncuși le-a vorbit prietenilor despre preocupările sale spirituale și le-a mărturisit că este fascinat și ghidat de gândurile care preumblă în planurile „astrale” și pe care le recepționa de la ghidul său spiritual, Milarepa, cu toate că nu l-a întâlnit niciodată în plan fizic. Milarepa este unul din cei mai cunoscuți înțelepți și poeți de origine tibetană. La fel ca și Milarepa, Brâncuși a fost un ascet la bătrânețe limitând comunicarea și preferând doar compania creațiilor sale din atelier. De aceea francezii, care îi cunoșteau înclinața către ezoterism și spiritualitatea autentică, l-au supranumit “Milarepa din Montparnasse” sau „Sfântul din Montparnasse”, Montparnasse fiind cartierul francez în care el avea atelierul și unde „sculpta idei” prin forme doar din dorința de a face bine omenirii.
Nu în cele din urmă putem concluziona că Brâncuși a fost „Născut Inițiat” precum o ființă trimisă special de Dumnezeu pe pământ cu scopul de a ne ghida și de a ne arăta „Drumul” pe care să-l parcurgem către ”Lumină”, mai întâi prin materialitate, apoi prin evoluția noastră spre bine și adevăr până la elevarea conștiinței și realizarea spirituală, spre eterna imaterialitate. Aceasta este, de fapt, comoara pe care ne-a lăsat-o părintele sculpturii moderne, Maestrul, Constantin Brâncuși.
Nu vreau să vorbesc despre celelalte opere pe care Maestrul a vrut să ni le lase moștenire, au fost refuzate de unii reprezentanți ai statului, iar acum trebuie să plătim bani grei doar ca să le putem vedea. Vă voi transmite doar câteva impresii pe care le simt în clipele în care contemplu capodoperele de la Târgu Jiu. Și vă spun că, de câte ori trec pe lângă ele și le privesc, le văd cu alți ochi, ceea ce mă scoate din sfera uitării și mă face să trăiesc momente pe care, în alte părți ale lumii nu le-aș putea trăi:
“Masa Tăcerii” … acea tăcere care transmite taina “Cinei celei de Taină”, unde Isus dezvaluie celor doisprezece Apostoli, nemurirea: „Adevărat, adevărat, zic vouă: cel ce crede în Mine, are viață veșnică”. Această masă are 12 scaune în formă de clepsidră și care simbolizeaza timpul în eternitate și “Resorbția” Universului, parte a „jocului” Creatorului cu Lumea. Dacă treci prin preajma ei și ești prezent, vei putea asculta, “Tacerea”!
„Poarta Sărutului”, este simbolul unirii dintre contrarii, dintre barbat și femeie, dintre Soare și Lună, dintre “+”si “-“. Ea este gravată cu mandala iubirii și a perfecțiunii, „Doi într-Unul”. Prin ea, Brâncuși ne face să percepem frumusețea și armonia universală a Creației și Creatorului. Parcă ne spune că este „Poarta” prin care treci, ireversibil, în Universul iubirii infinite, unde ființa umană se diluează în cea Universală și unde îndrăgostiții ating Eternitatea. De aceea, sute de cupluri aleg să-și unească destinele chiar în acest loc. Cuvintele sunt prea mici ca să poată descrie semnificația ei, dar dacă mergi acolo și ești prezent, vei putea simți adevărata expansiune în Iubire!
„Coloana” este simbolul drumului către Infintul care ne protejează, făcându-ne să nu ne fie frică nici de moarte, nici de eternitate.
De câte ori frecventez acest loc, eu simt așa:
„Întreg Universul se strânge în punctul
Din care s-a scurs, odinioară, Pământul.
Ca noi să „murim” înainte de moarte,
Să nu mai murim după tragica moarte”
Vă invit și pe voi să mergeți acolo, să fiți prezenți și să percepeți cum, diluând trecutul, prezentul și viitorul, veți trăi într-o unică dimensiune, atemporală, de parcă ai trăi înr-un sui-generis Templu în aer liber.
Dacă parcurgi frecvent acest drum, plecând de la „Masa Tăcerii” către „Coloana Fără Sfârșit”, trecând printre scaunele „Aleii Scaunelor” și pe sub „Poarta Sărutului”, trăiești drumul de la „Imanență” la „Transcendență” și reproduci „jocul” Creatorului cu Universul, de la „Expansiune”, către „Resorbție” și înapoi.
Azi, Constantin Brâncuşi este cel mai bine vândut artist român din toate timpurile. Un top realizat de casa de licitaţii Artmark, îl plasa pe locul 4 la începutul lui 2015, între cele mai vândute opere de artă din toate timpurile, fiind întrecut doar de Giacometti, Modigliani şi Matisse și devansând cea mai bine cotată lucrare a lui Picasso. Vorbim despre omul ale cărui creaţii au doborât de trei ori recordul mondial de preţ.
Maximele sale sunt pe buzele tuturor, în toate limbile lumii. Prin ele și operele sale Brâncuși a devenit nemuritor și ne-a lăsat moștenire la Târgu Jiu, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, ca pe un „Templu” în aer liber unde avem șansa să contemplăm Universul și de care prea puțini suntem conștienți.
Acest „Ansamblu”, construit de Constantin Brâncuși cu trudă fără plată, cu sprijinul Arethiei Tătărescu și a Ligii Naționale a Femeilor, cu toate că a fost dedicat eroilor neamului care și-au dat viața pentru ca noi să trăim acum liberi și demni, semnifică mult mai mult decât simple monumente funerare. El ne pune în starea de a percepe aceste „forme ideatice” astfel încât ideile forță transmise de Maestru să ne călăuzească prin viață spre adevărata Lumină și Înțelepciune.
Închei aici citând doar trei dintre cele mai importante idei pe care Maestrul ni le transmite prin maximele sale și care azi dau ocolul Pământului:
„Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important.”
„Nu am vrut să sculptez pasărea, am vrut să sculptez zborul.”
„Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.”
Victor BANȚA