Narcis Răducan-înscăunat președinte la Pandurii, Pârvulescu cercetat şi nu prea

491

Interimatul lui Mihai Stelescu pe postul de președinte al Pandurilor se încheie, astăzi, moment în care între Narcis Răducan și funcția pentru care a fost propus de Edi Iordănescu nu mai stă nimic.

Narcis Răducan, proaspăt plecat de la ASA Târgu Mureș, a sosit de ieri la Târgu-Jiu pentru a prelua atribuțiile funcției de președinte la Pandurii. Acesta a recunoscut că primul om care a adus în discuție numele său la Târgu-Jiu a fost antrenorul Edi Iordănescu: “Sunt discuţii avansate, am venit cu plăcere la aceste negocieri, sunt multe lucruri atractive din punct de vedere al unui manager, faptul că fotbalul este foarte iubit aici, s-au făcut câteva performanţe importante în ultimii ani şi văd că toată lumea vorbeşte aceeaşi limbă. Deocamdată nu am semnat, dar dacă se vor finaliza cu brio aceste discuţii, sunt foarte multe argumente, există infrastructură, clubul s-a făcut vizibil în fotbalul românesc şi chiar pe plan internaţional, prin prezenţa în grupele Europa League. Am vorbit deja cu primarul, cu preşedintele Consiliului Judeţean, cu directorul complexului, atunci când factorii de decizie importanţi ai oraşului sunt aproape de echipă, lucrurile merg foarte repede în sensul bun. Primul cu care am vorbit a fost Edi, dar am ţinut legătura şi cu Ion Călinoiu şi Laurenţiu Ciurel şi dumnealor m-au invitat la Târgu-Jiu pentru discuţii”, a declarat noul președinte al clubului gorjean.

Convins că va face performanță alături de Iordănescu jr.
Narcis Răducan vede în faptul că va putea lucra la Târgu-Jiu cu un antrenor pe care-l cunoaște, care l-a vrut și l-a propus în funcție la Pandurii drept un mare atu, iar împreună crede că vor putea obține performanțe notabile: “Pentru mine este şi un avantaj că aş lucra cu Edi Iordănescu, îl apreciez foarte mult, am lucrat împreună la Steaua şi văd că a trecut de testul acela de foc pe care trebuie să îl treacă orice tânăr antrenor, a făcut lucruri minunate în această a doua parte a campionatului la Pandurii. Eu cred că putem face treabă foarte bună”, a mai spus noul președinte al Pandurilor.

Mână liberă
Cel care va ocupa principala funcție la Pandurii spune că are experiența necesară de a se descurca în condițiile pe care le-a găsit la Târgu-Jiu: “Am pus condiţii normale, unele dintre ele din fericire există, e vorba de stabilitate financiară, este foarte important, nu sunt genul care cere milioane pentru transferuri, este mai important să existe stabilitate şi atunci când eşti bine organizat poţi să faci lucruri minunate şi cu bani mai puţini. Exemple am din propria experienţă, la Urziceni, la Târgu Mureş, chiar dacă nu am fost neapărat principala persoană a acelor proiecte am lucrat într-o muncă de echipă şi cunosc foarte bine modul în care o echipă cu bani mai puţini poate să facă performanţe foarte mari”, a mai declarat Narcis Răducan. Acesta a mai menționat că una dintre condițiile pe care le-a pus când i s-a oferit acest post a fost aceea de a avea mână liberă în club: “A fost o condiţie primordială, aceea de a avea autoritate totală în club, sigur că va exista o comunicare permanentă cu factorii de decizie de care v-am spus, dar voi avea autoritatea necesară să iau deciziile care le cred că ne vom atinge obiectivele”; a mai spus Narcis Răducan.

Se cer rezultate imediat
Centrul de Copii și Juniori de la Pandurii a fost folosit în discursurile lor de toți președinții clubului gorjean, de la Marin Condescu și până la Narcis Răducan, fără excepție. Totuși, dincolo de cuvintele frumoase, lucruri importante nu a făcut la acest nivel decât Marin Condescu, iar în ceea ce privește promovarea tinerilor, mult prea puține s-au făcut față de cât de mult s-a vorbit.
Și Narcis Răducan păstrează tradiția și aduce în discuțiile sale problema Centrului de copii și Juniori, însă menționează că este “managerul cerut în România”, care aduce performanța rapid: “Eu cred că suntem capabili să facem performanţă şi vom trece rapid la treabă. M-am adaptat modelului de manager cerut în România, nu mai este timp de proiecte pe termen lung, trebuie rezultate imediate şi sigur că, în paralel, ţinând cont că sunt foarte mulţi copii talentaţi în zonă, o să dezvoltăm şi mai bine Centru de Copii şi Juniori şi să respectăm acest traseu care s-a instituit în fotbalul românesc, Pandurii tot timpul a dat jucători importanţi la nivel mai mare”, a mai spus Narcis Răducan.

pirvulescu 2Declarații de complezență
Eugen Pîrvulescu și Narcis Răducan au vorbit unul despre celălalt în ziua în care ultimul a pășit în biroul pe care primul l-a părăsit acum aproximativ o lună și jumătate. Declarațiile făcute de cei doi sunt pline de politețuri, însă în spate lucrurile, cu siguranță, stau cu totul altfel.
“Îl felicit pe Eugen Pîrvulescu pentru ce a făcut aici şi sunt convins că prin tinereţea şi experienţa pe care o am vom updata performanţele şi poate facem ceva şi în privinţa trofeelor în următoarea perioadă”, a declarat Narcis Răducan la prima sa “descindere” în birourile clubului din Târgu-Jiu, fără a preciza însă dacă își dorește sau nu ca trofeele despre care vorbea să le obțină împreună cu Eugen Pîrvulescu, cel puțin teoretic, după 29 iulie acesta putând reveni în club. Și fostul președinte a fost darnic în ceea ce privește cuvintele laudative: “Cu Narcis am avut o relație foarte bună, mă bucur și îi doresc bun venit la Târgu Jiu, o să-i placă colectivul și cu siguranță, de acum, Pandurii nu va mai fi echipa nimănui! Narcis are experiență în spate, are experiență, a devenit vicecampion, e un om de fotbal și eu îi urez succes la Târgu-Jiu, se va adapta foarte repede și va lucra cu un antrenor de perspectivă”, a declarat Eugen Pîrvulescu.
În ceea ce-l privește pe fostul președinte, acesta spune că anchetele anunțate de clubul gorjean bat pasul pe loc: “Au spus că va fi o comisie care în 30 de zile va cerceta cazul, dar nu a mai fost… Nu m-a contactat nimeni de la club pentru acest caz. Doar Poliția, în urma plângerii mele, a fost singura care, în afară de declarațiile mele, am înțeles că ar mai fi audiat și alte persoane din club. Atât, în rest nimeni… La Comisia de Integritate am avut o discuție la București, mi-au spus că o să mai discutăm, dar mi s-a părut că par cam neinteresant… Mi-au spus că într-o săptămână vor veni să mai discutăm, dar au trecut două săptămâni și nu am mai fost contactat de nimeni”, a dezvăluit fostul președinte. Acesta spune că, la finalul suspendării sale, are de gând să se întoarcă la Pandurii: “Aștept ca în cât mai scurt timp să se facă lumină, dacă nu, pe 29 iulie am să merg la Târgu-Jiu. Nu știu dacă o să îmi mai găsesc biroul, dar pe 29 iulie vin 100% la Târgu-Jiu! Îmi doresc să muncesc la Pandurii Târgu-Jiu”, a încheiat Eugen Pîrvulescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here