Nanu Mic a solicitat îngrijiri medicale după pumnii lui Mitrescu

541

Reînceperea negocierilor, ieri, la Complexul Energetic Oltenia, a debutat cu un incident neplăcut, care a avut loc între doi lideri sindicali. Aurel Nanu Mic, liderul sindical de la Craiova II, se consideră chiar victima lui Constantin Mitrescu, lider al FNME, care înainte de intrarea în şedinţa de la Sucursala Rovinari a CEO este acuzat că l-ar fi înghiontit pe colegul său şi i-ar fi aplicat şi nişte pumni. După ce spiritele s-au calmat la Rovinari a ajuns şi un echipaj de poliţie, în timp ce Nanu Mic a solicitat îngrijiri medicale de la cabinetul aflat în incinta unităţii energetice.

Constantin Mitrescu, liderul de la Rovinari, este cunoscut pentru ieşirile sale violente, manifestate mai ales la adresa lui Laurenţiu Ciurel, dar acum şi la adresa lui Nanu Mic Aurel pe care l-a numit, ieri, iar ,,trădător”. De data aceasta, liderul FNME nu s-a mulţumit doar să-l apostrofeze pe sindicalistul de la Craiova că a trecut de partea administraţiei ci i-ar fi aplicat şi nişte pumni, Nanu Mic spunând că şi în zona feţei. Sindicalistul recunoaşte că a ripostat la rândul său, dar şi că intenţionează să-i facă agresorului o plângere penală pentru lovire. Craioveanu are însă la dispoziţie 90 de zile pentru asta, ieri neadresându-se poliţiei împotriva lui Mitrescu, ci cabinetului medical de la Rovinari pentru îngrijiri.
Negocierile de ieri s-au terminat fără victoria sindicaliştilor, dovadă că Nelu Roşca, liderul sindical de la Roşiuţa s-a alăturat greviştilor foamei, el fiind al 16-lea care apelează la acest gest extrem pentru a arăta că în CEO nu se respectă legea. La ora 17.00, marţi, numărul greviştilor se ridicase la 22, lor adăugându-se Nicu Bunoaica de la UMC Lupoaia şi încă cinci salariaţi de la UMC Peşteana.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.