Pensionarul din Logrești care la începutul lunii mai a primit vestea achitării la acuzația de propagandă fascistă nu a scăpat de emoțiile judecății. Curtea de Apel Craiova a admis la sfârșitul săptămânii trecute cererea procurorilor de condamnare a inculpatului și, ca urmare, a dispus retrimiterea dosarului la Judecătoria Târgu Cărbunești în vederea rejudecării procesului. Ion Stan a fost trimis în judecată și acuzat de „săvârșirea infracțiunilor de confecționarea, vânzarea, răspândirea de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe și de utilizarea în public a acestor simboluri”. Necazurile pensionarului gorjean au început în vara anului trecut, pe 22 august, când polițiștii l-au vizitat acasă, după ce pe Facebook a apărut o poză cu un mesaj pe care acesta l-ar fi afișat la locuința sa. Pe o coală de policarbonat negru, de 2×1 m, pe care a prins-o de porțile gospodăriei sale, bătrânul a scris cu vopsea albă „ROMÂNIA. PRIMA ȚARĂ FASCISTĂ DIN UE. P.P.E. – FASCIȘTI. (SIMBOLUL SVASTICII) MOARTE TRĂDĂTORILOR!”. Evident că panoul a atras repede atenția și a fost fotografiat, ajungând pe rețelele de socializare, unde a fost observat și de polițiști. Așa au ajuns aceștia să deschidă o anchetă penală și să îl ia la întrebări pe bătrânul din Logrești. Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a menționat că nu este înscris în nici un partid politic, că nu are orientări fasciste, extremiste sau de oricare altă natură. Și totuși, la instanță a precizat că a scris panoul respectiv după ce „a văzut la televizor mai multe acțiuni ale grupării #REZIST, ai cărei membri au aruncat cu vopsea roșie și ouă pe clădirea Ministerului Justiției, acțiuni care i-au provocat un sentiment reprobabil cu privire la ceea ce se întâmpla în țară, fapte care nu se mai petrecuseră decât în perioada fascistă din anul 1936, iar în alte țări din Uniunea Europeană nu a văzut astfel de comportamente ale oamenilor, astfel că s-a hotărât să scrie un banner cu mesajul cu caracter fascist și extremist, cuvintele fiind scrise cu vopsea de culoare albă pe policarbonul de culoare neagră”, se arată în documentele din dosarul judecat la Judecătoria Târgu Cărbunești. Magistrații au studiat și ei panoul din policarbonat și faptele inculpatului și au ajuns totuși la concluzia că bărbatul nu poate fi condamnat pentru acuzațiile ce i se aduc, el protestând așa cum a considerat de cuviință față de o situație din țară. Mai mult, zvastica nazistă de pe panoul său nici măcar nu era desenată corect, fiind „în oglindă” față de cea existentă pe steagurile fasciste din Al Doilea Război Mondial. „Nu rezultă vreo apologie a inculpatului la ceva ce ține de ideologia fascistă, ci din contră o contestare, o blamare a acestuia a unor astfel de manifestări care în opinia acestuia ar proveni de la persoane nedenumite ori organizații politice sau guvernamentale nedenumite, ori denumite . (…) Determină instanța conduita inculpatului adoptată în urma propriei analize definită de propriul subiectiv ca fiind o exercitare într-o formă proprie a libertății de exprimare ce nu poate fi sancționată cel puțin penal fără a i se încălca dreptul acesteia consacrat în art. 10 al Convenției și care prevede că acel drept cuprinde atât libertatea de opinie, cât și aceea de a comunica informații ori idei fără amestecul autorității publice și fără a ține seama de frontiere îndeplinind exigențele alineatului 1 și 2 din text. De altfel, cu privire la simbolul aplicat pe pancarta indisponibilizată, adaugă instanța că nu corespunde grafic al simbolului preexistent în civilizația sanscrită, preluat de doctrina național socialistă, simbol al fascismului, fiind aplicat pe dos, în oglindă legătura prin asemănare fiind determinată de un concept cultural general ”, și-au motivat judecătorii gorjeni decizia de achitare a pensionarului. Judecătorii vor trebui însă acum să dea un nou verdict în baza deciziei luate de Curtea de Apel Craiova, până la pronunțarea unei noi sentințe mai fiind însă cale lungă.
Gelu Ionescu