Dumitru Dănău s-a exprimat ca poet, istoric, publicist, comentator, critic literar, prodigios traducător din şi în limba germană, dar şi brâncuşolog. Trăim într-o lume nebună. România nu şi-a regăsit încă identitatea. Regimurile politice deraiază, nefast, de la calea cea dreaptă.
Intelectual, spiritual, raţional, Dumitru Dănău izbuteşte, ca scriitor şi chiar ca autor de simplu jurnal de epocă, să-şi impună personalitatea de homo transculturalis / transdisciplinaris. În patria noastră dragă încă mai e nevoie de asemenea „figuri creatoare” (Eugen Negrici). Încă e nevoie de asemenea modele ale scriptorului paradigmatic, total, complex, fabulos.
În lucrarea „Opriţi timpul! (Pagini din jurnalul unui Ex-Secu)” subintitulată „A început cel de-al treilea război mondial?” Dumitru Dănău vădeşte energie documentaristă, acribie ştiinţifică, dezinvoltură hermeneutică, elan vizionar. Pagina de text e densă, ontologică şi deontologică. Pare, ba chiar este, generatoare de bildungsroman. Anul 1983 – avertizează dur şi sec jurnalierul din Câmpofenii copilăriei mele – era să fie căderea Lumii într-o prăpastie fără sfârşit ca Neantul lui Jean-Paul Sartre.
Consemnările zilnice sunt mai degrabă fragmente dintr-un transroman de tip Disperado / Flux al Conştiinţei; întrucât proza şi poeticitatea intrinsecă îşi conjugă determinaţiile pentru a oferi cititorului o carte palpitantă, sufocantă, evenimenţială, emoţionantă. Tribulaţiile existenţei zilnice se întreţes cu planeta într-o evoluţie sincopată, aparent discontinuă.
Autorul îşi trădează, din când în când, tehnica de lucru binefăcut când ne informează că, de pildă, a cumpărat, „Jurnalul” lui Julien Green; concluzia: pe alocuri, întreprinderea „critică” a lui Dumitru Dănău e şi… metajurnal.
Citatul şi intertextul, reflecţia (maxima) şi anecdotica fenomenologică coexistă apocaliptic, precum într-o recentă carte a lui Lazăr Popescu. Codul genetic şi codul ontic îşi revendică, reciproc, întâietatea, iar a fi la zi cu descoperirile ştiinţifice e un imperativ de… extremă urgenţă. Ironic (hâtru), fără a fi maliţios, Dumitru Dănău împarte ştiinţele în ideografice şi nomotetice. Aristotel le împărţise în teoretice, practice şi productive, (dar nu de afirmaţii cumplite precum aceea a lui Raymond Aron!).
Orizontul de informaţii pe care volumul de faţă îl vehiculează e… monstruos şi-ţi învinge orice inerţie: te laşi cel puţin intrigat şi-l parcurgi… pe nerăsuflate, pentru că, la o adică, nu lipsesc nici bancurile cu şi chiar fără perdea. Ba nici micropoemele… epifanice sau profane cu aspect realmente tragic, uneori nu neapărat originale, ci traduse din dificila limbă germană (Georg Schultz, Hans-Dieter Gelfert).Un personaj precum Nicolae Ceauşescu trădează şi… trăsături umanitariste, căci homo sum, iar grecul Polibus ori italianul Vico sunt deponenţii unor viziuni fascinante, iar gorjeanul Vasile Bobocescu răscoleşte arhivele secrete ca să aducă la lumină întâmplări (a se citi: situaţii de siguranţă naţională, insolite, de filozofie a istoriei).
Ca lector voluntar al jurnalului domnului Dumitru Dănău, vă doresc, dragi cititori, ore plăcute la citirea lui şi semnez… Ion Popescu-Brădiceni.
P.S. Poemele dinspre final sunt autentice, vibrotextuale, muzicale, de sorginte folclorică, romantică ori simbolistă. Au o inerentă înflorire a caliciilor cuvintelor, provocată de povestea din mythophaniade. Reculese separat pot izbi, poetologic, prin fineţea lor terapeutică, diferenţiată ca idiom transretoric.
Ion Popescu-Brădiceni
