Muzeul Literaturii ”Tudor Arghezi” și Muzeul Arhitecturii Populare Gorjenești își deschid porțile în ”Noaptea Muzeelor”

878

Muzeul Literaturii ”Tudor Arghezi” de la Târgu Cărbunești și Muzeul Arhitecturii Populare Gorjenești își vor deschise și ele porțile sâmbătă, 12 iunie, când este sărbătorită ”Noaptea Europeană a Muzeelor”.
”Muzeul Literaturii ”Tudor Arghezi” de la Târgu Cărbunești va fi deschis spre vizitare gratuită începând de la ora 15.00, până la ora 24.00. Vizitatorii pot vedea obiecte care au aparținut lui Tudor Arghezi și care au fost donate de către fiica sa, Mitzura. De asemenea, pot cerceta fotografii și documente, cărți, și pot afla detalii din viața personală și literară a scriitorului și nu numai. La Curtișoara, Muzeul Arhitecturii Populare Gorjenești își deschide porțile pentru vizite gratuite în intervalul orar 15.00-22.00. Astfel, toți cei care îi vor călca pragul se vor putea bucura de parfumul florilor și de aerul satului tradițional românesc, cu casele sale de lemn, ulițele care te invită să te plimbi și biserica ce te provoacă la introspecție”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Județean Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.