Muzeul Civilizaţiei Montane din Gorj, amenajat la Rânca

447

bunÎncepând cu anul 2012, judeţul Gorj se va putea mândri cu un nou muzeu. Este vorba de Muzeul Civilizaţiei Montane, amenajat în incinta Casei Obştii „Cerbu” din Novaci, muzeu în care urmează să fie expuse obiecte reprezentative pentru toată zona montană a judeţului nostru.

Muzeul Civilizaţiei Montane va funcţiona în incinta Casei Obştii „Cerbu” din Novaci, clădire ce urmează a fi sfinţită sâmbătă, 1 octombrie, începând cu ora 13:00. Investiţia a fost suportată în întregime de Obştea „Cerbu” iar imobilul, potrivit directorului Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj, Ion Cepoi, va avea mai multe întrebuinţări, printre care şi aceea de a găzdui Muzeul Civilizaţiei Montane: „În imobil se vor desfăşura diverse întâlniri, inclusiv de afaceri în interesul Obştii, şi va funcţiona şi Muzeul Civilizaţiei Montane. Trebuie menţionat că fără contribuţia şi implicarea Obştii Cerbu, proiectul nu ar fi putut deveni realitate”, a declarat directorul CJCPCT Gorj.

O idee născută în urmă cu 20 de ani

Ideea construirii acestui muzeu datează de mai bine de 20 de ani, proiectul în sine debutând în anul 1990, la iniţiativa directorului CJCPCT Gorj, Ion Cepoi, şi la cea a fostului director al Casei de Cultură Novaci, Constantin Dârvăreanu, care au dorit să existe un loc unde să se regăsească elementele specifice zonei montane a Gorjului. Muzeul Civilizaţiei Montane va avea două segmente: un segment de etnografie, în care vor fi incluse obiecte reprezentative pentru activitatea păstorească, dar şi un segment lucrativ, în care viitorii vizitatori vor putea să vadă pe viu modul de fabricare a preparatelor lactate. Potrivit iniţiatorilor acestui proiect, muzeul se vrea a fi unul în care să poată fi regăsite obiecte reprezentative pentru întreaga zonă montană a Gorjului: „În intenţia noastră, obiectele expuse în zona muzeistică vor trebui să fie semnificative pentru toată zona montană a Gorjului. De asta am ţinut să nu fie un simplu muzeu, ci un muzeu al civilizaţiei montane, pentru că aceasta există”, a explicat Ion Cepoi, adăugând că o parte din obiectele ce urmează a fi expuse există deja: „O bună parte dintre obiecte au mai fost expuse de-a lungul anilor la Casa de Cultură din Novaci, ele există. Se colecţionează în continuare prin donare şi sperăm ca până la începutul anului 2012 muzeul să fie vizitabil”. Astfel, prinde contur ideea, care s-a născut în urmă cu 20 de ani, de a exista un loc unde să se regăsească elementele specifice zonei de nord a Gorjului, zonei montane încă păstrătoare de tradiţii definitorii, identificatoare de valori nealterate date de spiritul gorjenilor de sub munte.

Roxana Lupu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here