Musteţ a cucerit un nou titlu naţional

1282

Pugilistul gorjean Andrei Musteţ (CS Pandurii) s-a încununat din nou campion naţional la juniori, de data aceasta la categoria 66 de kilograme. Elevul antrenorului emerit Ninel Geică l-a învins la puncte, decizie 5-0, pe Robert Begu de la Dinamo București. Peste 150 de pugiliști din întreaga țară, născuți în anii 2003-2004, s-au luptat, la Brăila, în cadrul Campionatului național de box pentru juniori – ediția 2019. Întrecerea de la sfârşitul săptămânii trecute a adunat la start 13 categorii de greutate. Gorjenii s-au întors acasă şi cu două medalii de bronz. Au urcat pe ultima treaptă a podiumului Nicolae Gherghinoiu (de la CS Pandurii), la categoria +80 kilograme, şi Ionuţ Dumitrache (Jiul Rovinari), la 54 kilograme.,,Suntem foarte mulţumiţi de performanţele băieţilor noştri, mai ales că în ţară sunt foarte multe centre de pregătire, iar aceste categorii de vârstă sunt cele mai aglomerate”, a declarat antrenorul emerit de la CS Pandurii, Ion Geică.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here