Mușamalizare în scandalul de ,,La Academie”?! Fiul lui Roșca, eliminat din anchetă deși el l-ar fi desfigurat pe Petcu

5254

Ies la iveală noi amănunte din scandalul de la barul ,,La Academie”, din Motru, care a avut loc vineri spre sâmbătă. Asta, după ce o parte dintre martorii evenimentului s-au declarat șocați că în comunicatul poliției, legat de incident, nu apărea deloc fiul sindicalistului Nelu Roșca, cel care ar fi avut un aport important în tot scandalul, el fiind cel mai important agresor. De altfel, martori susțin că Roșca Jr. l-ar fi lovit cu pumnul, în care avea un pahar, în față pe Sorin Petcu, în timp ce doi amici de-ai respectivului îl țineau pe fiul polițistului în ușa localului, cu intenția de a-l scoate din bar. Cert este că Petcu are câteva copci în zona feței și vânătăi iar Ionuț Daniel Roșca s-a prezentat, luni, la serviciu cu mâna bandajată. Mai mult, din scandal devenit public nu este eliminat doar Roșca ci, și doi dintre ,,gealații” acestuia, unul fiind Puica, fratele unui cunoscut jandarm din Motru, tânărul fiind certat cu legea.

Scandalul de la barul din Motru de vineri noaptea capătă noi valențe după ce mai multi martori ai evenimentului au început să spună, sub protecția anonimatului, cum ar fi stat, de fapt, lucrurile și de la ce au început să se bată. Tinerii povestesc că incidentul de ,,La Academie” ar fi avut loc pe fondul consumului de alcool și a unor discuții legate de niste angajări în mineritul din Motru. Discuțiile între tinerii, cunoscuți drept prieteni, au escaladat pornind de la glume, la tonuri ridicate, țipete și amenințări, Sorin Petcu și Nelu Roșca fiind cei care conduceau ostilitățile. În preajma fiului lui Nelu Roșca mai erau doi tineri, unul fiind Andrei Puica, eliminat și el din anchetă. Pentru a evita camerele de luat vederi din local, oamenii lui Ionuț Roșca au încercat să îl ia pe sus pe Sorin Petcu și să îl scoată din bar. Se dorea de asemenea ca tânărul vocal să fie pus la punct pentru cele spuse la masă, dar, mai ales în acest caz erau de evitat camerele.
Fiul polițistului Petcu este luat pe sus, tras și împins spre ușă, cu tendința clară de a-l îndepărta de la masa în care rămăsese lider de opinie Ionuț Roșca. Deși Petcu se împotrivește, acesta este scos din local iar la ușa societății este pus la punct de către Roșca, susțin martorii.
Mai exact, în timp ce Petcu este ținut de cei doi, Roșca iese din bar și, având în mână un pahar, îl lovește cu pumnul în care ținea obiectul de sticlă, pe cel pe care îl numea prieten.
Fața lui Petcu se umple de sânge iar cei trei se sperie, neștiind dacă acesta a fost tăiat doar în zona capului și nu în cea a gâtului. Trebuie menționat că victima nu se poate apăra, fiind ținut de cei doi. Petcu ar fi încercat să scoată din buzunar cu sprey cu piper dar nu apucă, se pare, să îl utilizeze. Țipetele din afara localului, alertează consumatorii din bar, unul anunțând incidentul la 112. Acesta transmite, în acest context, poliției că Sorin Petcu este bătut de trei bărbați, lucru scos din schemă în momentul în care anchetatorii decid că victima este, de fapt, agresor. Până să vină poliția sau pompierii, Petcu este urcat într-o mașină, de un amic, și dus rapid la UPU a Spitalului Motru.

Cusut de medicul de gardă!
Ajuns la spital, Sorin Petcu primește îngrijiri de la medicul de gardă Camelia Khraibani. I se pun niște copci iar victima este sfătuită să ajungă la SJU Târgu-Jiu. Petcu decide însă să plece acasă dar pe drum se întâlnește iar cu agresorii săi. Decide să îl întrebe pe Puica de ce s-a dat cu Roșca și să-i reproșeze prietenia cu el. Printre înjurături și reproșuri, Sorin Petcu își întreabă foștii amici dacă l-au scos din bar pentru că le-ar fi promis Roșca locuri de muncă în minerit.

Au dispărut dovezile, camerele au filmat doar ce trebuia!
Deși mai mulți clienți ai barului au filmat altercația din local, martorii s-au ferit să pună la dispoziția poliției dovezile pe care le dețin știind că Nelu Roșca are influență în oraș. Mai mult, toată lumea are legătură cu Cariera Roșiuța, și este de preferat că în astfel de situații sa stai deoparte că sa nu le faci rău celor dragi. Mafia din Motru lucrează, spun mulți dintre cei aflați la curent cu subiectul și care s-au ,,crucit” când au văzut că Dorin Petcu a fost reținut și nu Ionuț Roșca. Uimirea a fost și mai mare când s-au văzut că fiul liderului de sindicat nu apare de loc legat de subiect, în caz discutându-se de o mușamalizare crasă. Reamintim ce a transmis IPJ Gorj în această speță: ,,La data de 12 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi tineri, de 25, respectiv 23 de ani, din municipiul Motru, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Din cercetări a reieșit că tinerii, la data de 12 martie a.c., pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat, de 30 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se aflau pe raza municipiului Motru. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal”. Reținuții din dosar au fost doar Gabriel Sorin Petcu, fiul polițistului Gheorghe Petcu, de la Poliția Municipiului Motru si Florin Claudiu Cișmașu. Restul personajelor din poveste au dispărut în mod subit…
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

  1. Au dispărut pentru ca nu sunteți voi capabili sa scrieți o știre,scrieți numai prostii,sunteți degeaba,inutili!
    Încercați sa demigrati Politia ca ar fi ascuns probe în favoarea lui Roșca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here