Mureşan de la “Univers” şi-a anunţat prezenţa la sindicatele CEO din Gorj

631

Adolf Mureşan, preşedintele Federaţiei Univers, a anunţat, ieri, în cadrul Consiliului Federal, aflat în desfăşurare la Predeal, că va sosi peste două săptămâni în Gorj. Aici va avea o întâlnire cu sindicate afiliate din Complexul Energetic Oltenia, şi mai precis la sediul secundar de la Mătăsari.

Liderul Univers va face această deplasare pentru a discuta cu sindicaliştii, pe teren propriu, despre problemele cu care se confruntă în CEO, despre respectarea CCM-ului negociat şi în prezenţa sa la Ministerul Energiei, dar şi despre abateri de la regulamentul şi statutul Federaţiei, legat de neplata cotizaţiei spre acest organism a sindicatelor membre. Mureşan vine în Gorj după discuţiile de ieri de la Predeal, cele pe secţiuni, în cadrul cărora s-a pus miercuri în discuţie lipsa de transparenţă a organismului secundar de conducere la întâlnirile avute cu administraţia CEO şi cu alte organisme cu rol hotărâtor în soarta minerilor şi energeticienilor din companie.
“Federaţia prin domnul Mureşan ar putea reaşeza dialogul sindical pe poziţia pe care o ocupa înainte de 2010, perioadă în care sindicatele aveau puterea de a rezolva problemele sociale ale angajaţilor. Tot ceea ce ni se întâmplă în prezent nu este decât o lipsă de atitudine a noastră a tuturor, mai ales a liderilor de sindicat care acceptă presiunile administraţiei în locul luptei sindicale adevărate. Acum lupta sindicală a ajuns, din păcate, doar o gargară care nu mai are nici un efect. Din cauza unor sindicalişti pătaţi şi opinia publică nu mai are acelaşi respect faţă de statutul de lider sindical, respectat cu cinci ani în urmă”, a declarat Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, de la UMC Lupoaia.
Sindicalistul susţine că şi la Predeal s-a tras un semnal de alarmă legat de viitorul energiei pe cărbune, asta prin prezenţa la întrunirile confederaţiei, şi a unor invitaţi din sfera politică. “Ni s-a transmis că viitorul mineritului pe cărbune este scurt, în maximum trei ani de zile această industrie urmând să rămână doar o amintire. Asta se va datora atât politicienilor puşi în fruntea unor companii de stat, dar şi celor care investesc în energia verde fără să facă un echilibru între cele două. Ofensiva capitalului străin dezechilibrează situaţia în energie”, a completat Bunoaica, profund dezamăgit de o parte dintre proprii colegi care nu reprezintă interesele salariaţilor, ci cele ale administraţiei. “Aceste lucruri vor duce la restructurare masivă şi la decesul mineritului”, susţine liderul sindical.
Lucrările Consiliului Federal se încheie astăzi, urmând ca viitoarea întâlnire în aceeaşi formulă să aibă loc în perioada 2-6 decembrie la Piatra Neamţ.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. Sti pe dreak ba anal-fabetule. Invata intai sa scrii si dupa aia sa mai dai articole la ziar. Lingaule daca tot aduci vorba de cantina o sa trimit eu o poza la ziar cum lingeai farfuriile si te duceai cu doua cartele pana mai alaltaieri.Citizen,tu te duci la LIDAL

  2. iti multrumesc stiu cine esti te doare rau cantina vezi sa nu te bata nevasta ratatule leagati un pietroi si ineacate dar sa nu ii uiti si pe ceilalti ne intilnim la cumparaturi cantina va dispare pentru ca este optionala domnule care traiesti din plasa doamnei facuta pe spinarea minerilor iti dau un sfat este mai eftin la lidal sa iti faci cumparaturi cretinule

  3. Bunoaica sa taca drak din gura aia ca el este cel mai mare tradator din sindicate si cel mai mare mincinos. Intrebati pe cei 10 membrii fondatori care s-au retras de curand din sindicatul care spune ca e al lui. Distruge drepturi care s-au castigat cu sudoarea si decesul minerilor adevarati. Tot ce face este la ordinul lui Ruset si Caldaruse pt ca ai linge in ku-pantofii. Pana acum un an putea pamantul sub el,acum a descoperit parfumul si se da mare lider. Are scoala de rutierist tractorist si e de la telemorman,neam cu P.S.D-ul.

Dă-i un răspuns lui pt. bunoaica Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here