Municipiile și orașele din Gorj pot aplica la apelul lansat pentru Capitala Tineretului din România, ediția 2023

1090

S-a lansat noul apel pentru Capitala Tineretului din România, ediția 2023, care se va desfășura în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2023! Orice localitate de rangul 0, I, II sau III (municipii și orașe) din România poate candida pentru acest titlu.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru runda I este 8 august (ora 16.59), urmând ca un juriu independent, format din reprezentanți ai unor instituții publice, cât și ai sectorului privat și ai celui neguvernamental, să evalueze candidaturile. Pe baza evaluărilor vor fi anunțate un număr de minimum 2, maximum 3 orașe pentru a dezvolta o candidatură extinsă în a doua rundă a competiției, urmând ca pe 9 octombrie să fie anunțat oficial orașul care va purta titlul de Capitală a Tineretului din România în 2023. ,,Fiecare oraș care primește acest titlu are oportunitatea de a dezvolta un program cadru tematic anual care vizează dezvoltarea urbană cu participarea directă a tinerilor, capitalele realizând proiecte din ce în mai profesioniste, abordând noi teme de interes pentru tineri și încurajând dezvoltarea de idei noi și inovatoare referitoare la co-crearea și dezvoltarea orașului. Încercând să stabilească noi modele, aceste programe anuale aduc o contribuție semnificativă la procesul de armonizare a diversității urbane, conservând identitatea diversă a comunităților, dar promovând în același timp toleranța bazată pe comunicare și acțiune comunitară”, au anunțat coordonatorii programului Capitala Tineretului din România. Capitala Tineretului din România este un program care funcționează pe principii similare cu „Capitala Europeană a Tineretului” și a fost inițiat, la nivel național, de: Consiliul Tineretului din România (CTR) – entitate reprezentativă a tineretului din România; Federația Tinerilor din Cluj – entitate creată în contextul programului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului; Grupul PONT – grup de experți de tineret, inițiatorul măsurilor de pregătire a Capitalei Tineretului din România pe baza experienței candidaturii municipiului Cluj-Napoca pentru Capitala Europeană a Tineretului 2015 și Banca Comercială Română (BCR) – lider al sistemului bancar românesc. Obiectivul programului „Capitala Tineretului din România” este să elaboreze strategii de dezvoltare locale pentru tineri și să-i implice activ în procesele decizionale din orașele lor pe teme ce țin de educație, cultură, politică demografică și alte domenii de interes pentru ei. De asemenea, își propune să stimuleze autoritățile publice locale și companiile private să susțină și să se implice în implementarea proiectelor propuse în cadrul programului. Orașul câștigător va beneficia de un premiu financiar în valoare de 50.000 euro din partea Băncii Comerciale Române. Titlul va oferi și oportunitatea de a atrage alte surse de finanțare din diferite surse publice și private și deținătorul său va beneficia, de asemenea, de posibilitatea de a găzdui diferite evenimente de rang național organizate de instituții publice și rețele de tineret din România. Orașul câștigător are dreptul de a găzdui Summitul Tinerilor, cel mai important eveniment de celebrare, dezbatere și decizie al mișcării de tineret din România. De asemenea, câștigătorul va găzdui ediția din 2023 a Galei Tineretului din România.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.