Municipalitatea sprijină familiile nevoiaşe

582

An de an, în pragul Sărbătorilor Pascale, Primăria Municipiului Târgu-Jiu vine în sprijinul persoanelor nevoiaşe. Şi de această dată, vor fi distribuite pachete alimentare şi tichete sociale. Reprezentanţii Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu spun că în acest an vor fi acordate aproximativ 1.800 de tichete.

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, în cadrul Serviciului Protecţie Socială se vor desfăşura o serie de activităţi. Scopul acestora este de a sprijini familiile nevoiaşe. „Cu ocazia Sărbătorii Paştelui, Primăria Municipiului Târgu-Jiu vine în sprijinul persoanelor nevoiaşe. Şi anul acesta vom acorda pachete cu alimente, tichete sociale şi, pentru familiile pe care le avem în evidenţă cu o situaţie mai dificilă, vom acorda pachete cu alimente în cadrul programului „Un coş în fiecare casă””, a declarat Alina Toader, director adjunct al Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu.

500 de cereri pentru tichete sociale
Termenul limită pentru depunerea cererilor pentru tichetele sociale a expirat pe data de 1 aprilie. Au fost depuse în jur de 500 de solicitări, în total urmând a fi acordate 1.800 de tichete. „Avem aproximativ 500 de cereri, pe 1 aprilie a fost ultima zi de depunere a cererilor. Se vor acorda undeva la 1.800 de tichete sociale; deocamdată lucrăm la realizarea situaţiilor şi sperăm ca mâine sau poimâine să dăm comanda de tichete, astfel încât să le şi distribuim înainte de Paşti. Pot să spun că de Crăciun am acordat 1.757 de tichete. Cred că de această dată vor fi în jurul cifrei de 1.800”, a menţionat Alina Toader, director adjunct al Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu.
Şi asistaţii Casei Iris au fost sprijiniţi în fiecare an prin organizarea unei mese festive cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here