Municipalitatea continuă programul de reabilitare termică a blocurilor

380

Primăria Municipiului Târgu-Jiu continuă programul de reabilitare termică a locuinţelor, fiind pregătite câteva zeci de proiecte. Din toamna anului trecut a apărut o nouă posibilitate de finanţare a acestor investiţii, în noiembrie 2012 fiind lansat un program finanţat din fonduri europene.

La nivelul municipiului Târgu-Jiu există 520 de blocuri. Cele construite în perioada 1950-1990 pot fi reabilitate termic în cadrul programului guvernamental care asigură 50% din finanţarea lucrărilor. Câteva zeci de blocuri au fost reabilitate, altele urmează să intre în şantier. „Din 2009, odată cu apariţia ordonanţei de urgenţă privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, noi am făcut demersuri pentru includerea în programul anual multinaţional şi, în acest sens, am luat legătura cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari. Până în prezent am elaborat în jur de 130 de proiecte pentru blocurile din municipiu. În cadrul programului de finanţare derulat prin Ministerul de Dezvoltare au fost incluse 40 de blocuri din municipiu, dintre care mai mult de jumătate sunt finalizate, iar celelalte sunt în curs de finalizare”, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.

Reabilitare termică pe fonduri europene
Începând din toamna anului trecut, un nou program de reabilitare termică a locuinţelor a fost lansat la nivelul întregii ţări. Autorităţile locale au pregătit o serie de proiecte şi pentru acest program. „În noiembrie 2012 a fost lansat un nou program în domeniul reabilitării termice a blocurilor de locuinţe, finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional. Am invitat reprezentanţii asociaţilor de proprietari la care aveam proiectele, respectiv 70 de proiecte elaborate, pentru a discuta paşii ce trebuie parcurşi conform proiectului de finanţare a programului respectiv. Dacă la programul guvernamental finanţarea este de 50% buget de stat, 30% primăriile şi 20% asociaţiile de proprietari, la programul derulat pe fonduri europene, 60% din finanţare sunt fonduri europene, iar 40% asociaţiile de proprietari şi primăriile; în cadrul acestui procent de 40% diferă contribuţiile în funcţie de veniturile pe membru de familie din cadrul fiecărui bloc de proprietari. Astfel, acolo unde mai mult de jumătate din proprietari au un venituri sub 150 euro pe membru de familie finanţarea se împarte 10% asociaţiile de proprietari şi 30% primăriile, următorul prag este până la 350 euro pe membru de familie – 20% primăriile, 20% asociaţiile de proprietari şi sub 500 euro pe membru de familie – 30% asociaţiile de proprietari şi 10% primăriile”, a explicat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.

Se aşteaptă noi cereri
La această oră, la nivelul judeţului nostru, sunt în derulare atât programul guvernamental cât şi cel cu finanţare europeană. Târgujienii încă mai pot solicita includerea într-unul din programe. „Pe baza solicitărilor altor asociaţii de proprietari am demarat un nou pachet de proiecte pe care le vom elabora, astfel încât pentru perioada 2014 – 2020 să putem depune şi acestea să fie eligibile. În acest moment avem pregătit un pachet cu 70 de blocuri, însă aşteptăm să vină asociaţiile de proprietari cu declaraţii de venituri pentru a calcula partea de cofinanţare a asociaţiilor. De asemenea, mai sunt 50 de blocuri de la care avem cereri de înscriere în programele de reabilitare termică”, a menţionat şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here