Muncitori, prinşi că prestau la negru

344

muncitori87 de controale în decurs de o singură lună! Acesta este bilanţul inspectorilor Inspectoratului de Muncă (ITM) Gorj privind verificările făcute în luna august la agenţii economici din judeţ în vederea identificării şi combaterii cazurilor de muncă fără forme legale de angajare.

“La aceste acţiuni complexe au participat, conform planului comun de acţiune privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate, pe lângă inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj. În acţiunile întreprinse cu reprezentanţii instituţiilor menţionate, nu au fost întâmpinate dificultăţi, colaborarea desfăşurându-se în bune condiţii”, a declarat Gheorghiţă Cusma, purtător de cuvânt al ITM Gorj. Acţiunile de control au avut un caracter inopinat şi s-au desfăşurat atât în timpul zilei, cât şi noaptea în funcţie de obiectul de activitate al societăţilor supuse controlului. În urma celor aproape 90 de controale, au fost depistaţi un număr de 21 de angajatori care utilizau “munca la negru” având 27 de persoane fără forme legale de angajare, dintre care 11 erau femei. Societăţile sancţionate aveau ca obiect de activitate construcţiile, comerţul, zootehnia, prestările de servicii, spălătorii auto, transportul de persoane. “Au fost aplicate un numar de 81 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 324.500 de lei, din care 21 reprezintă amenzi pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 275.000 de lei. Avertizăm societăţile, dar şi angajaţii care nu doresc forme legale de muncă asupra faptului că acţiunile de control vor continua şi vor avea ca scop depistarea cazurilor de muncă la negru şi supravegherea respectării reglemetărilor de securitate şi sănătate în muncă de către toţi angajatorii”, a precizat purtătorul de cuvânt al ITM Gorj.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here