Muncă la negru la Săcelu și Rovinari

903

Două persoane care lucrau fără forme legale de angajare pentru un patron din comuna Săcelu au fost depistate de către inspectorii ITM Gorj.
Angajatorul, cu domeniu de activitate „întreținerea și repararea autovehiculelor”, a fost sancționat cu amendă în valoare de 40.000 de lei.
Un alt angajator, cu sediul în orașul Rovinari, din domeniul construcțiilor, a fost amendat cu 20.000 de lei. Acesta folosea în activitate o persoană pentru care nu avea încheiat contract individual de muncă.
În perioada 14-18 iunie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat un număr total de 52 de controale care au vizat atât relațiile de muncă, cât și securitatea și sănătatea în muncă.
„Au fost aplicate 36 de amenzi contravenționale în cuantum de 189.000 de lei, 177 de măsuri obligatorii în sarcina angajatorilor sancționați și trei avertismente”, a anunțat George Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here