Mulţi candidaţi şi puţine locuri, pentru Rezidenţiatul din acest an

606

spital 3La nivelul judeţului Gorj, pentru Rezidenţiatul din acest an s-au înscris 31 de candidaţi, care concurează pe 24 de posturi scoase la concurs. Şi la nivel naţional se regăseşte aceeaşi situaţie, înscriindu-se 5030 absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie, care vor concura pe 3 810 locuri şi posturi scoase la concurs.

Ministerul Sănătăţii organizează în 20 noiembrie 2011, concurs de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Concursul constă într-un test grilă cu 200 de întrebări, iar pentru a reuşi fiecare persoană trebuie să răspundă la peste 60% dintre întrebări în cele 4 ore puse la dispoziţie în acest sens. Punctajul minim de promovare se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul. La nivelul judeţului Gorj, au fost scoase la concurs 24 de posturi de medic rezident şi s-au înscris 31 de candidaţi.

Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti, cel mai solicitat

În urma finalizării perioadei de înscrieri pentru Rezidenţiat, la nivelul judeţului nostru s-a observat că cei mai mulţi candidaţi doresc să lucreze la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbnuneşti. „În total, în Gorj s-au înscris 31 de candidaţi. Pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au optat patru: trei la Pediatri şi unul la UPU; pentru Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti s-au înscris şase candidaţi: unul – Diabet, doi – Boli Infecţioase, doi – Endocrinologie şi unul – Oncologie; pentru Spitalul Municipal Motru sunt patru la UPU şi unul – Laborator de Analize; pentru Spitalul Orăşenesc au optat cinci candidaţi: doi – Pediatrie, unul – Radiologie şi unul – UPU; pentru Spitalul „Sfântul Ştefan” Rovinari a optat un singur candidat, pentru UPU; pentru Spitalul Orăşenesc Turceni s-au înscris trei persoane şi au optat pentru; UPU, Laborator de Analize şi Radiologie. Opt absolvenţi de Medicină candidează pe loc, adică nu au cerut o specialitate anume”, a explicat Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.

Ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Pentru rezidenţiatul pe post clasificarea se face pe fiecare post.

Posturile scoase la concurs pentru care nu au fost candidaţi înscrişi sau posturile pentru care candidaţii nu au obţinut punctajul minim de promovare, nu se vor putea alege de alţi candidaţi.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here