MULŢI ANI, cu sănătate şi viaţă îndelungată, domnule Ion FUMĂREL! – ,,MULŢUMESC Bunului DUMNEZEU, că m-a ajutat să le facem pe toate care sunt de folos”!

2057

Am cunoscut acest om cu prilejul sfinţirii Bisericii din Parohia Pociovalişte, filia Siteşti, Oraşul Novaci, Gorj, un om energic, activ şi cu suflet mare, care a contribuit decisiv la înălţarea acestei biserici şi la sfinţirea ei în Duminica de 29 octombrie 2017, a 24-a după Rusalii, de către Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, domnia sa dovedindu-se cu adevărat sufletul şi «braţul tare» al ridicării acestei biserici din Siteşti, satul său natal.
Şi nu a încetat nici măcar o clipă să-I mulţumească Lui Dumnezeu pentru determinarea şi curajul pe care i le-a sădit în sufletul său, pentru tot ceea ce s-a realizat pentru oraşul Novaci şi pentru satul Siteşti unde este foarte iubit de către consăteni! A ştiut şi ştie să fie ajutător consătenilor săi din acest mic sat al Novaciului, oameni care au pus umărul, cum se spune, pentru ridicarea acestei biserici frumoase a cărei piatră de temelie s-a pus în anul 2002, pe un teren unde domnia sa avea o livadă de pruni sau un «pomet» de pruni, cum se spune prin acea zonă de munte şi pe care l-a donat bisericii.
Mi-a povestit cum la vreme de iarnă, a venit o dată la biserica cea veche şi a văzut crucea aplecată pe turla de lemn, cum o plimba vântul dintr-o parte în alta, iar, Preotul paroh, acelaşi ca şi acum, Preacucernicul Cornel Popescu, insista ca să fie renovată bisericuţa de lemn, care a fost făcută pe vremuri, cu temelie de piatră şi deasupra cu grinzi de lemn de stejar, dar, a văut că mare lucru nu se putea face. Aşa că, i-a propus părintelui paroh, să construiască o nouă biserică, iar, la Sărbătoarea «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», a analizat problema şi la Parastasul de «Sâmbăta morţilor», când erau acolo peste 250 de persoane, Părintele Cornel s-a ridicat pe un scaun şi a făcut propunerea să fie ridicată o biserică nouă! De atunci s-a început concretizarea acestui proiect, pentru că toată lumea prezentă a fost de acord cu propunerea. Aşadar, a hotărât, în familie, ca să doneze terenul acesta pentru construcţia bisericii şi a legalizat acest lucru prin acte notariale. S-a luat binecuvântare de la Mitropolia Olteniei, biserica a fost sfinţită cu cinci ani în urmă, iar, Duminică, 14 august 2022, în Duminica a 9-a după Rusalii, domnul Ion Fumărel, omul de mare omenie, a cărei noră (fosta Popa Rodica) am considerat-o cea mai bună elevă a mea din Liceul Economic din Târgu-Jiu, şefă de promoţie şi mare finanţistă acum la Novaci, soţia consilierului local, Dinel Fumărel, fratele unei doamne magistrat de mare prestigiu, deci, acest Om trăieşte o mare bucurie! Mândru şi bucuros de cele realizate şi de familia domniei sale, la cei de două ori şapte anişori ai «tinereţii» domniei sale, din partea tuturor celor care îl cunosc şi îl respectă, MULŢI ANI, cu sănătate şi viaţă îndelungată, domnule Ion FUMĂREL!
G. VASILE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.