Multe locuri neocupate, la Universitatea „Constantin Brâncuşi”

290

UCB 2În urma celei de-a doua sesiuni de înscriere la facultăţile din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu, au rămas multe locuri neocupate. Motivul poate fi şi numărul mic al celor care au promovat Bacalaureatul dat în toamnă, dar şi taxele consistente de şcolarizare pe care le are UCB.

Pentru sesiunea de admitere din toamnă, la Universitatea „Constantin Brâncuşi” au mai rămas la dispoziţia viitorilor studenţi numai locuri cu taxă, cele bugetate ocupându-se din vară. Acum, la ce-a de-a doua rundă de admitere, nu s-au ocupat toate locurile scoase la concurs. Astfel, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, UCB a scos la concurs 168 de locuri, şi s-au ocupat 132, iar la cursurile de masterat, din cadrul aceleiaşi facultăţi, au rămas neocupate 72 de locuri din 119.

Un număr apreciabil de locuri au rămas neocupate şi la celelalte facultăţi. Spre exemplu, la Facultatea de Ştiinţe Juridice au fost disponibile 173 şi s-au ocupat 124; la Facultatea de Litere şi Ştiinţe Sociale, din 47, s-au ocupat 36; la Facultatea de Inginerie au fost scoase la concurs 164 şi s-au ocupat 81, iar la Masteratul de la Inginerie, din 86, s-au ocupat numai 14.

Pentru admiterea la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, candidaţii au depus un dosar, dar au fost testaţi şi din punct de vedere fizic. La această facultate, au fost scoase la concurs 125 de locuri şi s-au ocupat doar 35.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here