Motru, FOTO: Prins cu jumătate de kg de cannabis. A fost arestat preventiv

2669

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite de trafic de droguri de risc, arată IPJ într-un com,unicat de presă.

”La data de 15 februarie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea, pentru 24 ore, a unei persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, bănuitul ar fi vândut, în repetate rânduri, cu sume cuprinse între 80 și 2.000 de lei, diferite cantități de cannabis consumatorilor din județele Gorj și Mehedinți.

De asemenea, la data de 14 februarie a.c., bărbatul a fost prins în flagrant delict, în orașul Motru, județul Gorj, în timp ce transporta, în vederea comercializării, 352,24 grame de cannabis.

După constatarea infracțiunii flagrante, au fost descoperite și ridicate alte 196,94 grame de cannabis.

În cursul zilei de 15 februarie a.c., Tribunalul Gorj a dispus luarea măsurii arestării preventive, pentru 30 de zile, față de bănuit.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinți și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj – Poliția Municipiului Motru.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a mai comunicat IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here