Motru: Doi tineri sub control judiciar, după ce s-au bătut într-un bar

1712

Efective mărite din cadrul Poliției Municipiului Motru, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Acțiuni Speciale, sprijiniți de jandarmi, au acționat în cursul nopții de 10-11februarie a.c., pe raza municipiului Motru, pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea încălcării normelor legale și asigurarea unui climat optim de siguranță publică și rutieră.

În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 93 de persoane, au verificat 44 de autovehicule și au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 12.900 lei.

De asemenea, în cadrul activităților, au fost verificate 11 societăți comerciale.

Tot în cursul nopții, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru au reținut pentru 24 de ore doi tineri de 28 și 20 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.

În fapt, cei doi tineri, în timp ce se aflau în incinta unui local public din municipiul Motru, pe fondul unui conflict spontan, s-au lovit reciproc, tulburând ordinea și liniștea publică.

Tinerii au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale, iar aceștia au primit măsura controlului judiciar pentru 30 de zile.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.