Motrenii au votat moţiunea populară

282

DSC00086Peste două mii de motreni au semnat moţiunea populară împotriva guvernului Emil Boc, lansată de preşedintele Partidului Social – Democrat, Victor Ponta, prin intermediul liderilor şi organizaţiilor de partid din teritoriu.

Municipiul Motru este una din zonele monoindustriale, cele mai afectate, ca urmare a reformei industriei miniere, o reformă în care, graţie pixului lui Ionel Manţog şi aportului însemnat al tuturor conducătorilor proveniţi din zona Motrului şi-a multiplicat, pur şi simplu, efectele negative în această zonă.

Sute de familii au rămas fără locuri de muncă şi fără venituri, îngroşând numărul asistaţilor sociali. Pensionările anticipate din minerit şi închiderea multor locuri de muncă, au lăsat mii de oameni fără serviciu. Aceştia s-au interesat personal unde pot fi găsite tabelele pentru semnături, prin care să-şi exprime acordul cu acţiunea Opoziţiei de a depune o moţiune de cenzură. Fiecare categorie socială din Motru trăieşte din ce în ce mai rău, iar anunţurile de cassandră de la Preşedinţie şi de la Guvern, nu fac decât să le amărască viaţa. Oamenii se simt înşelaţi, deoarece cred că ei acum plătesc extravaganţele electorale ale actualului preşedinte şi ale partidului de guvernământ. Nu este exclus ca vineri, 22 octombrie, mulţi motreni să plece pe cont propriu la Bucureşti, pentru a îngroşa rândurile celor care vor participa la marele miting, dacă se va organiza atunci. Oamenii aseamănă actualul comportament guvernamental cu ultima lună a guvernării comuniste, cu deosebire că atunci oamenii aveau servicii şi bani în buzunar, iar acum sunt săraci lipiţi şi bântuiţi de o stare de disperare greu de cuantificat în cuvinte.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here