Motocu se joacă de-a Graurele la CE Turceni

125

motocuMarian Motocu, directorul Direcţiei Energie, a Complexului Energetic(CE) Turceni se comportă deja ca directorul general al unităţii energetice, semn că este în cărţi pentru această funcţie, în locul lui Octavian Graure. Deja de miercurea trecută Motocu a preluat o parte dintre atribuţiile “generalului” Graure, el fiind cel care semnează, de o săptămână, cea mai mare parte a documentelor care ajung, la mapă, la CE Turceni.

Octavian Graure pare că a trecut resemnat pe locul al doilea la cârma unităţii energetice din Turceni. Cel puţin asta declară o parte a salariaţilor producătorului de electricitate, care deja se adresează pentru problemele importante ale unităţii lui Marian Motocu.

În fapt, Motocu a fost permanent directorul adjunct al CE Turceni, aşa că semnarea unei părţi a documentelor a fost şi este atributul său şi până în prezent. Pe fondul însă a tensiunilor existente acum în unitatea energetică, salariaţii temându-se că Ministerul Economiei le va aduce director general o persoană din afară, salariaţii comentează şi cele mai mărunte gesturi ale celor implicaţi în poveste. Îi studiază pe Graure şi pe Motocu, ca şi pe Pităroiu şi pe Copaci, alţi doi “candidaţi” vehiculaţi pentru preluarea postului de director general. Unii discută şi de Ionel Manţog, despre UNPR şi despre relaţia acestuia cu Marin Condescu. Se fac adevărate pronosticuri privind viitoarea numire a directorului general, în timp ce marea parte a salariaţilor îl regretă deja pe Graure.

Motocu, interimarul de serviciu

Marian Motocu este considerat un specialist la care s-a apelat deja de nenumărate ori când directorii generali au picat ba în dizgraţiile şefilor politici, ba în cele ale boşilor de la Ministerul Economiei. A condus bine iar când s-a sărit calul, cerându-i-se lucruri pe care a refuzat să le facă, s-a retras din funcţie. A fost un permanent “general” interimar, deoarece mandatele lui au fost scurte şi previzibile. S-a dat de fiecare dată la o parte din calea celor care au râvnit la funcţie şi a revenit la fel pe scaun când situaţia de criză a cerut-o. De data aceasta va fi la fel, CEO se vrea înfiinţat în luna mai iar Motocu ar trebui să conducă CE Turceni mai puţin de o lună. Rămâne de văzut cât.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here