Motociclist rănit în accident

1143

Un motociclist în vârstă de 31 de ani, din comuna Turcinești, a fost rănit, luni, după un accident produs în municipiul Târgu-Jiu. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că tânărul nu a păstrat distanța regulamentară și s-a ciocnit cu autoturismul din față. ,,Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 31 de ani, din comuna Turcinești, conducea o motocicletă, din direcția Vădeni către centrul municipiului, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers, față de autoturismul care se deplasa regulamentar și în aceeași direcție, în fața sa, condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Baia de Fier, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here