Motivaţie în CL Peştişani: Dusterul de 80.000 de lei, necesar pentru transportarea a trei copii din Seuca

488

Primăria Peştişani vrea să-şi achiziţioneze, în perioada imediat următoare, un Duster de lux, necesar pentru primarul Florin Pavel, edil cu o condamnare la activ. Solicitarea a fost adresată, din nou, vineri, consilierilor locali, care au primit şi raportul de specialitate prin care edilul le arăta că are nevoie de această maşină. Deşi în raport nu scria unde va fi folosit autoturismul atât de scump, consilierilor li s-a transmis că primarul vrea maşina ca să transporte, zilnic, la şcoala din Peştişani trei elevi din Seuca. Asta în condiţiile în care recent primăria a primit un microbuz şcolar nou, care ar putea parcurge cei 7 kilometri până la Seuca. În mod şocant, proiectul a fost aprobat de 11 dintre consilieri, doar doi votând împotrivă. Solicitarea a primit și votul consilierului PC, acum ALDE, Cosmin Bojincă, intrat de vineri în CL Peştişani, acesta fiind de altfel unul dintre denunţătorii Teodorei Ciobanu, fosta şefă din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, care deşi a dat mită pentru angajarea soţiei sale nu a fost anchetat pentru asta.

Consiliul Local Peştişani s-a întrunit, vineri, în şedinţă ordinară, după ce o întâlnire similară nu s-a ţinut, luna trecută, din lipsă de cvorum. Proiectele de hotărâre din 29 august au fost repuse pe tapet şi la şedinţa de vineri, cea mai controversată fiind cea cu banii pentru noul Duster. Maşina necesară primăriei va avea toate dotările, astfel nu se explică suma mare cerută, 80.000, pentru cumpărarea acesteia.

PRM a votat contra!
Proiectul, în mod miraculos, a trecut de CL, după ce cei doi consilieri ai PRM au votat împotriva hotărârii, şi după ce au fost înlocuiţi din acest organism fostul viceprimar Ilie Fuiorea, şi consilierii Ion Poenaru şi Vasile Turtoi. De altfel, cei trei au fost înlocuiţi cu social-democraţii Petre Cornoiu şi Ion Râiosu, dar şi cu Cosmin Bojincă, de la PC, acesta fiind cel care a falimentat Util Bonus Peştişani şi care a denunţat-o pe Teodora Ciobanu, după ce personal i-a dat mită acesteia câteva mii de euro, pentru angajarea soţiei sale. Noii veniţi în CL Peştişani au făcut astfel majoritate cu PNL şi cu unul dintre consilierii PP-DD.

Pavel, în vizită la Bruxelles, bate vântul în primărie
Consilierii, întruniţi în şedinţa de vineri, fără cei trei excluşi ai PSD, dar cu patru noi aleşi în componenţă, tot atunci fiind validat şi liberalul Cornel Băluţescu, nu au discutat însă şi de numirea unui nou viceprimar. Asta deşi s-ar impune, cu atât mai mult cu cât, în această săptămână, Primăria Peştişani nu are conducere. Mai exact, viceprimar nu este, primarul Pavel este la Bruxelles, în interes de serviciu, secretar nu există, iar consilierul juridic a fost suspendat urmare a hotărârii judecătoreşti de la începutul acestei luni, privind anularea concursului pe acest post.
A.STOICA

1 COMENTARIU

  1. Cosma-Faliment este consilier . Nici ca se putea gasi un narod mai potrivit pentru Comuna lui Brancusi . Asta o sa fie consilier de la culesul porumbilor pana la taiatul cocenilor .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here