Motivarea ortografică în cultivarea limbii române

5586

Cultivarea limbii române, problema vocabularului elevilor şi al tineretului în general, trebuie să stea în atenţia formatorilor de opinie, a slujitorilor şcolii la toate orele şi în toate ocaziile.

Lichidarea greşelilor de limbă nu se face doar prin acordarea unei simple note, ci prin creşterea caracterului aplicativ al lecţiilor, prin formarea unui front comun al întregului corp profesoral pentru succesul învăţării.
Pentru formarea unor deprinderi de exprimare corectă, oral sau în scris, motivarea ortografică a unor părţi de vorbire va contribui la corectarea unor greşeli pe care le fac elevii, dar pe care, din păcate, le mai întâlnim frecvent şi în mass-media din România.
Substantivele ,,codru”, ,,membru”, ,,litru” au formele de plural nearticulat ,,codri”, ,,membri”, ,,litri” şi pluralul articulat ,,codrii”, ,,membrii”, ,,litrii”.
Substantivele de mai sus se scriu cu un singur ,,-i”(ca marcă a pluralului) când sunt precedate de un articol nehotărât (,,nişte codri”, ,,nişte membri“, ,,nişte litri“), numeral (,,trei codri, membri, litri“), adjectiv pronominal (,,aceşti codri, membri, litri“), adjectiv (,,bătrâni codri”, ,,buni membri”, ,,puţini litri”), prepoziţia ,,de”(,,grupare de membri”, codri”, ,,pierdere de litri”).
Când substantivele sunt articulate se scriu cu ,,-ii” (primul ,,-i” este marca pluralului, al doilea fiind articolul hotărât) şi sunt precedate sau urmate de un adjectiv pronominal sau un substantiv în genitiv: ,,toţi codrii, litrii, membrii”; ,,codrii aceştia”, ,,membrii noştri”, ,,litrii ceilalţi”; ,,membrii partidului”, ,,codrii Piscoiului”, ,,litrii rezervorului”.
Corectitudinea scrierii se poate proba şi prin înlocuirea substantivelor ,,codru”, ,,membru”, ,,litru”, scrise cu un singur ,,-i”, tot cu un substantiv de genul masculin, dar terminat în consoană (,,om”).
Se poate spune ,,nişte, trei, buni, aceşti oameni, ,,pierdere de oameni”.
În ceea ce priveşte înţelesul, substantivele nu se articulează (se scriu cu un singur ,,-i”) când este vorba de nişte codri, membri, litri oarecare: ,,Pe vale sunt codri”, ,,Am întâlnit membri noi”.
Substantivele se articulează (se scriu cu ,,-ii”) când este vorba de anumiţi codri, membri care sunt cunoscuţi vorbitorilor sau se afirmase ceva despre ei înainte: ,,Codrii Stejarului se lasă până sub deal”, ,,Membrii familiei Badea au votat pentru democraţie”.
Substantivul nume propriu ,,Hristos” este scris ,,Christos” în biserica greco-catolică (probabil o justificare lingvistică a unirii cu Roma), ,,Hristos” (denumirea grecească) şi ,,Cristos” (denumirea latină).
În anul 1932, Academia Română propune să se scrie ,,Hristos” sau ,,Cristos” pentru că se consideră dificilă pronunţarea cu ,,C” şi ,,H”(Conf. Al. Graur, Mic tratat de ortografie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, p. 154). În Mic Dicţionar Enciclopedic din 1978 este notat ,,Hristos”. De fapt ,,Iisus” în ebraică înseamnă ,,Unsul”, prin excelenţă ,,Mesia”, acelaşi lucru însemnând ,,Hristos” în limba greacă şi ,,Cristos” în limba latină.
Astăzi scrierea ,,Iisus Hristos” este cea mai răspândită.
Pronumele ,,eu”, ,,el”, ,,ea”, ,,ei”, ,,ele” se pronunţă cu ,,ie-“iniţial (,,ieu”, ,,iel”, ,,iea”, ,,iei”, ,,iele”), dar se scriu fără ,,i-”iniţial pentru că ,,eu” provine din latinescul ,,ego”.
În dezvoltarea limbii române a acţionat o lege fonetică potrivit căreia un ,,e-“iniţial din elementele de origine latină s-a diftongat în ,,ie” sau ,,ia”. Deci ,,ego” a devenit ,,ieu” ca şi ,,exire”-,,ieşire”, ,,equa”-,,iapa”.
De la introducerea alfabetului latin, toată lumea a scris ,,eu”, iar propunătorii ortografiei din 1953 au păstrat tradiţia scriind ,,eu”, dar pronunţând ,,ieu”, făcând concesie ortografiei etimologice.
Deci, se scrie corect ,,eu”, ,,el”, ,,ea”, ,,ei”, ,,ele”, dar se pronunţă corect ,,ieu”, ,,iel”, ,,iea”, ,,iei”, ,,iele”(Conf.§14 din Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1955).
Pronumele şi adjectivele demonstrative de identitate ,,acelaşi”, ,,aceiaşi”, ,,aceleaşi”se scriu cu ,,-i” la sfârşit pentru că sunt formate din pronumele demonstrative ,,acela”+,,-şi”. ,,-Şi” provine din adverbul latinesc ,,sic”(aşa) (apud Melente Nica, Silvius Cureteanu, Predarea ortografiei în gimnaziu, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980, p. 115).
Terminaţia pronumelor de mai sus nu este un ,,s” simplu (dur), ci un ,,s” înmuiat sau palatilizat. Or, în scris, palatalizarea unei consoane finale se poate reda numai prin litera ,,i”.
Numeralul ordinal ,,întâi” se comportă ca un  adjectiv invariabil cu o terminaţie. Aşezat în urma substantivului, nu-şi modifică forma după gen şi nu primeşte articolul hotărât ,,-a”. Vom scrie corect ,,clasa I” sau ,,cl.I”(vom citi ,,clasa întâi”).
La singular, genurile masculin, feminin, neutru, numeralul are forma nearticulată ,,întâi”: ,,concurentul întâi”, ,,clasa întâi”, ,,premiul întâi”, dar şi forma articulată ,, întâiul”, ,,întâia”(,,întâiul concurent”, ,,întâia vorbă”, ,,întâiul cuvânt”).
La plural forma articulată, pentru masculin, feminin şi neutru avem: ,,întâii concurenţi”, ,,întâile vorbe”, ,,întâile cuvinte”. Când ,,întâia” are valoare substantivală se foloseşte articolul ,,-a” în construcţii ca ,,într-a-ntâia” sau ,,dintr-a-ntâia”. În gări auzim deseori pronunţarea greşită ,,linia una”.
Verbul de conjugarea I ,,a crea” are rădăcina terminată în vocala ,,-e”: ,,a crea”. La modul indicativ prezent acesta se conjugă ca şi verbul ,,a lucra”: ,,eu lucrez”, ,,tu lucrezi”, ,,el/ea lucrează”, ,,noi lucrăm”, ,,voi lucraţi”, ,,ei/ele lucrează”. La persoanele I, a II-a, a III-a singular şi a III-a plural se scrie cu doi ,,e”. Primul ,,-e” face parte din rădăcină, iar cel de-al doilea, din terminaţiile persoanelor menţionate (,,eu cre/ez”, ,,tu cre/ezi”, ,,el cre/ează”, ,,noi cre/ăm”, ,,voi cre/eaţi”, ,,ei cre/ează”.
Se aud deseori, mai ales la televizor şi la radio, expresii ca ,,Astăzi douăzeci şi doi martie, primăvara îşi intră în drepturi”, ,,doisprezece februarie”.
Cei care rostesc astfel în loc de două, douăsprezece, douăzeci şi două februarie, martie, mai etc. încalcă o normă structurală a limbii române, aceea potrivit căreia numeralul prin care se anunţă datele calendaristice de mai sus este de genul neutru, adică se comportă ca ,,scaun”, ,,dulap”etc. pentru că spunem şi scriem două, douăsprezece, douăzeci şi două scaune, dulapuri etc.
Deşi lunile anului sunt de genul masculin, noi trebuie să reţinem că numeralul ,,doi” are forme deosebite după gen: masculin ,,doi”, feminin şi neutru ,,două”, iar de la ,,trei” înainte genul nu se poate distinge decât în compusele cu ,,unu” şi ,,doi”: feminin şi neutru ,,douăsprezece”, ,,douăzeci şi două” etc.
Doctorul în filologie N. Mihăilescu este de părere că greşeala de a folosi masculinul în locul neutrului, neţinând cont că substantivul ,,lună” este feminin, rezidă în caracterul economic al vorbirii, ,,doi” şi ,,doisprezece” având o silabă mai puţin decât formele corecte ,,două”, ,,douăsprezece”.
În expresia ,,ne vom reîntâlni mâine la orele 18” este greşită formularea ,,orele 18” pentru că 18 este un singur moment al zilei, exprimat în ore, minute şi secunde, deci este corect „ora 18”.
Dacă vrem să arătăm un interval de timp în ore vom scrie în faţa fiecărui număr prepoziţia ,,de la” ( ,,de la 12 la 15) sau prepoziţia în faţa primului număr şi conjuncţia înaintea celui de-al doilea număr (,,între 12 şi 15”). Se poate motiva prin înlocuirea numerelor prin substantive sau pronume: ,,De la Piscoiu la Târgu-Jiu”, ,,între voi şi ei”, exemple care arată necesitatea prepoziţiei şi a unei conjuncţii.
În scris, formularea va fi cu liniuţă de unire (,,Program 8-16”), dar se va pronunţa cu elementele de legătură. Imperfecţiunile în folosirea vocabularului şi în aplicarea regulilor gramaticale trebuie combătute cu toată fermitatea (aşa cum se procedează la şcoală de unii profesori care îşi respectă meseria de dascăl, îndepărtându-se de folosirea graiului local, care îndrumă elevii la folosirea corectă a limbii române, cum se face şi la emisiunea „Cronica cârcotaşilor” etc.), pentru a contribui la cultivarea corectă a limbii române, iar educatorului, formatorilor de opinie, le revine misiunea călăuzirii elevilor şi a părinţilor acestora, a conaţionalilor noştri pentru a fi  capabili să vorbească şi să scrie într-o limbă aleasă, limpede şi clară, literară, pentru că este bine să ştim că „S-ar putea crede că întreaga natură a trudit la zidirea Limbii Române” aşa cum afirma poetul Grigore Vieru şi că, după Vasile Alecsandri, „Limba este cartea de nobleţe a unui neam”, este „însăşi floarea sufletului etnic al românimii.” (Mihai Eminescu).
Profesor, Gheorghe Sinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here