Moţiunea de cenzură, depusă azi în Parlament

842

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că a primit semnale pozitive de la parlamentari din zona PNL și AUR pentru votul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

Marcel Ciolacu (PSD), despre moțiunea de cenzură

„Avem și noi astfel de semnale (din zona PNL, n.r.), am mai și discutat mai mulți colegi din Parlament, și neafiliați, și cu colegi de la AUR, și cu alți colegi care ar fi dispuși să voteze această moțiune de cenzură. E pentru prima oară în 30 de ani când se vorbește că are șanse o moțiune de cenzură să treacă după numai șase luni de la alegerile parlamentare. Lucrul acesta este evident, în toate sondajele de opinie 70% dintre români spun că România se îndreaptă într-o direcție greșită, deci cumva determinată și de performanța în primul rând a Guvernului și nu numai, și de abuzurile, și promisiunile neonorate de către actualii guvernanți”, a declarat liderul social-democraților, citat de Stiri pe surse.ro.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că moțiunea de cenzură ar urma să fie depusă miercuri și votată săptămâna viitoare.

Ciolacu a declarat că, dacă moţiunea va trece, social-democraţii sunt pregătiţi să vină cu o propunere de prim-ministru, în persoana lui Alexandru Rafila, şi să creeze o nouă majoritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.