Candidatura lui Vasile Moșoiu, primarul suspendat de Drăguțești, a fost validată, săptămâna trecută, de colegii de la PNL Gorj, deși edilul nu a fost prezentat în fața conducerii centrale a PNL, când organizația și-a anunțat, oficial, candidații la primăriile din județ. Moșoiu a primit girul organizației, deși criteriile de integritate ale PNL interzic candidatura celor condamnați, cu atât mai mult cu cât mandatul acestuia a fost încetat în vară din cauza unei condamnări definitive pentru conflict de interese.
Forul în cauză al PNL Gorj nu l-a validat, în schimb, pe candidatul partidului de la Motru, Gigel Jianu, fapt care a mărit zvonurile potrivit cărora partidul ar schimba, pe ultima sută de metri, persoana care ar urma să intre în cursa electorală pentru localitate.
A.S.