Mort sub propriul tractor

413

Un bărbat de 50 de ani din Bălești a murit, ieri la prânz, strivit sub propriul tractor cu care încerca să care niște nisip din albia râului Șușița. Omul avea o căruță remorcată de tractor, aceasta fiind plină cu nisip în momentul producerii nenorocirii. Modul în care s-a produs accidentul nu va fi lămurit decât după finalizarea anchetei deschise de polițiști, tractorul picând de pe mal în albia râului în condițiile în care drumul era paralel cu apa, iar distanța între drum și mal era de câțiva metri.
Un localnic a văzut momentul în care tractorul a căzut în albia râului și a încercat să acorde primul ajutor, dar nici măcar medicii nu i-au mai putut fi de ajutor celui aflat la volan. Gorjeanul a fost prins sub cabina tractorului și acolo și-a găsit sfârșitul, orice manevră de resuscitare fiind inutilă. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzelor decesului. Rudele bărbatului nu au dorit să discute cu jurnaliștii despre incidentul respectiv, refuzând să spună dacă acesta suferea de vreo boală care ar fi putut să îi creeze probleme la condus, familia pregătindu-se acum de înmormântare.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here