Mornea, bătut fără motiv

349

Bărbatul din satul Socu, comuna Bărbătești, acuzat cu câțiva ani în urmă că ar fi comis o crimă pentru care a și fost arestat preventiv pe nedrept, așteaptă acum din nou ca instanțele de judecată să îi facă dreptate. După ce și-a dovedit nevinovăția în dosarul în care era acuzat că și-ar fi ucis un vecin, Constantin Mornea își pune din nou speranțele în magistrați pentru cauza în care este implicat. De această dată el este victimă în dosarul în care un localnic din Aninoasa este judecat pentru că l-ar fi bătut. Nicolae Tuțudan este acuzat de lovire și alte violențe după ce l-a luat la bătaie pe Mornea, reproșându-i că este criminal și că locul lui ar fi în spatele gratiilor.
„E o faptă care s-a întâmplat după ce am avut eu problemele cu ancheta cu crima pe care nu am comis-o. Veneam de la o grădină de-a mea și mergeam prin sat. M-a oprit individul acesta și cu încă unul și au început să dea și în mine și în soție. Mai mult pe mine m-au lovit. Am avut norocul că a venit Poliția repede și am scăpat din mâinile lor că altfel nu știu cum se termina treaba asta. Nu am făcut-o publică până acum pentru că nu am considerat că e cazul. Eu tot ce vreau acum este ca agresorul să își primească pedeapsa decisă de judecători, așa cum a fost și în cazul celălalt”, declară Mornea.
El a scăpat de acuzațiile de crimă după ce soția bărbatului decedat în decembrie 2014 și o vecină a acesteia au recunoscut la Poliție că au mințit în privința celor spuse de Mornea. Ulterior, femeile au fost condamnate la închisoare cu executare pentru mărturie mincinoasă, dar Mornea se întreabă și în ziua de azi cine l-a omorât totuși pe vecinul său. Bărbatul a fost victima unui accident rutier, însă șoferul a fugit de la locul evenimentului și nu i s-a mai dat de urmă vreodată. Mornea, în schimb, a stat 9 zile în arest preventiv până când s-a dovedit că e victima unei înscenări, instanțele de judecată neoferindu-i vreun leu despăgubire pentru cele întâmplate.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here