Mormântul unui tânăr de 18 ani, profanat la Săulești

1840

Polițiștii fac cercetări în comuna Săulești, unde mormântul unui tânăr de 18 ani a fost profanat. Descoperirea a fost făcută de o femeie care a mers, marți dimineața, la cimitir și a observat că cineva a îndepărtat capacul cavoului. Băiatul a murit de cancer și a fost înmormântat pe 1 ianuarie, iar primele verificări arată că autorii ar fi căutat bani în sicriu. Tatăl celui decedat a sesizat Poliția. ,,La data de 14 ianuarie, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați de către un bărbat de 38 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că monumentul funerar unde a fost înhumat fiul său a fost deschis. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 13/14 ianuarie, persoane necunoscute au deschis monumentul funerar în care se afla cadavrul unui tânăr de 18 ani, prin îndepărtarea plăcii de beton ce servea drept capac, sicriul fiind deschis. Din primele cercetări s-a mai stabilit că nu sunt bunuri, valori sau obiecte vestimentare lipsă aparținând monumentului funerar sau cadavrului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de morminte, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Primarul din Săulești susține însă că hoții ar fi furat 50 de lei. ,,Eu am fost primul acolo. Descoperirea a fost făcută de femeia care tămâia și tatăl băiatului m-a sunat pe mine. Fusese înmormântat pe 1 ianuarie. Cineva, nu știm cine, Poliția a ridicat amprente, a dat placa de pe mormânt și a desfăcut sicriul, a dat capacul la o parte, i-au luat banii din piept, 50 de lei și cred că încercaseră să-i fure lănțișorul de la gât. Probabil că atunci a venit femeia care tămâia, s-au speriat și au fugit. Era un lănțișor destul de gros. Femeia când a văzut groapa descoperită s-a speriat, a fugit, a sunat familia și m-au sunat pe mine.Ducându-mă spre primărie, m-am dus acolo, nu credeam așa ceva. El mai avea și un portofel la piept, dar nu i l-au luat. Avea vreo 200 de lei în el, îi băgaseră prietenii. L-au desfăcut la cămașă. Băiatul a murit de cancer, i-a apărut o tumoră în urmă cu un an, la bazin, l-am dus la București, l-au operat. Era singurul copil. Era elev. Cei care au făcut treaba asta sunt extrem de periculoși, să ai asemenea curaj, să desfaci un mormânt, sunt periculoși, dau dovadă de un curaj fantastic. Trebuie, în primul rând, un curaj fantastic. Un om sănătos la cap, nu cred că ar putea să facă așa ceva. Am rămas și eu șocat, cât sânge trebuie să ai să faci așa ceva. Sigur au fost două persoane, nu putea una singură să dea la o parte placa. Și nu putea să fie un om de dimensiuni mari, placa nu era dată foarte mult și nu dădea impresia că ar fi pus-o înapoi, erau florile pe mormânt puse la fel cum au fost, nu erau răsturnate. Probabil adolescenți. Erau urme, Poliția a luat amprente”, a precizat, pentru Gorjeanul, Constantin Drăghici, primarul comunei Săulești.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here