Morega vrea ca Ponta să stopeze finanţările energo-minereşti pentru Pandurii

179

Deputatul Dan Morega nu renunţă la mai vechile sale solicitări de a nu mai vedea banii din minerit şi energie alocaţi către clubul Pandurii şi îi cere acum inclusiv premierului Victor Ponta să facă demersuri în acest sens. În trecut şi Ponta, care este în continuare deputat de Târgu Jiu, vorbea despre „jaful” din minerit şi energie, dar arăta cu degetul către PDL, nu către sindicate, firmele acestora sau, eventual, clubul de fotbal, aşa cum face parlamentarul de pe Colegiul 1.

Deputatul independent îi solicită premierului ca unităţile de stat, în general, să nu mai finanţeze activităţi care nu le aparţin, demersuri de acest gen fiind formulate de Morega şi în trecut. „Vă solicit emiterea unui act normativ, în speţă un ordin al ministrului, ca toate companiile de stat să nu mai finanţeze sub nicio formă şi în nici un fel activităţi ce nu le aparţin. În fapt, mă refer la sume exorbitante încasate de Marin Condescu şi acoliţii lui din bugetele celor trei companii naţionale din Gorj pentru clubul sportiv Pandurii, care în mare parte ajung în buzunarele mafiei”, menţionează Morega în interpelarea sa, una din cele şase pe care le-a formulat în ultima perioadă la adresa miniştrilor din cabinetul Ponta. Deputatul independent mai cere şi efectuarea unor controale care să vizeze activitatea din 2011 şi 2012 la complexurile energetice Turceni şi Rovinari, dar şi la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, ştiut fiind că, anul trecut, la solicitarea sa, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a verificat perioada 2009-2010, neregulile constatate atunci fiind multe şi grave, cu prejudicii uriaşe, pentru care însă nimeni nu a fost tras la răspundere. Deputatul independent i-a scris şi ministrului transporturilor, Ovidiu Silaghi, căruia îi aminteşte că predecesoare sa, Anca Boagiu, i-a promis anul trecut asfaltarea drumului de la Târgu Jiu la Baia de Aramă şi a celui care face legătura între Baia de Aramă şi Băile Herculane. Din toată promisiunea respectivă doar o porţiune a fost asfaltată, în apropiere de Baia de Aramă, turiştii care merg mai departe spre Herculane riscând să îşi facă maşinile praf. De altfel, aşa este şi drumul, după cum spune Morega în interpelarea sa, deputatul precizând că nici şoseaua care face legătura între Târgu Jiu şi Baia de Aramă nu a mai beneficiat de vreo reabilitare sau modernizare de 40 de ani, gropile din carosabil ţinându-i departe pe turişti de aceste meleaguri.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here