Morega tună şi fulgeră la adresa lui Condescu

300

deschidere final●,,Condescu să lase potlogăriile şi jocurile murdare politice şi să se ocupe de problemele minerilor şi ale sindicatelor, de pe spinarea cărora s-a îmbogăţit”, Dan Ilie Morega, deputat UNPR

Deputatul UNPR, Dan Ilie Morega, a pornit un atac virulent la adresa lui Marin Condescu, liderul Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia(USMO), după ce la urechile parlamentarului a ajuns informaţia că sindicalistul ar fi încercat prin diverse bârfe, să îi bage strâmbe la conducerea partidului. Morega transmite astfel un mesaj dur la adresa lui Condescu, pe care îl numeşte drept “Fidel Castro de Gorj”, avertizându-l totodată că dacă nu îşi vede de treabă îi va scoate el la iveală toate “măgăriile” în care ar fi implicat liderul de sindicat. Parlamentarul susţine, de asemenea, că dacă va ajunge Condescu să dicteze la UNPR, el nu se va mai regăsi în acest partid.

La finalul săptămânii trecute, în Gorj trebuia să ajungă atât ministrul Apărării, Gabriel Oprea, prim-vicepreşedinte al UNPR, cat şi Marian Sîrbu, preşedintele UNPR. Cei doi şi-au contramandat vizita la Gorj, în acelaşi timp cu pedelistul Ion Ariton, ministrul Economiei, care a făcut şi el, în mod ciudat, cale întoarsă. Schimbarea de planuri a celor trei a creat discuţii în mediile politice, apărând diverse supoziţii legate de motivele amânării acestei vizite importante, de la Gorj.

Condescu a tras sfori?!

Marin Condescu apare astfel personaj principal în discuţii mai ales că minerii vorbesc despre faptul că sindicalistul ar fi fost consultat, în prealabil, dinspre PDL dar şi dinspre UNPR, pentru a i se afla părerea în legătură cu persoana potrivită să preia cârma organizaţiei în locul lui Marius Vlaicu. Condescu ar fi răspuns spre cei care l-au chestionat că un preşedinte potrivit ar fi Dumitru Iacob, prim-vicepreşedintele UNPR Gorj, refuzând să vorbească prea mult despre Morega, pe motiv că parlamentarul şi-ar fi dorit să controleze Complexul Energetic Turceni. Morega contestă însă vehement cele transmise de Condescu spunând răspicat că el nu a cerut niciodată să deţină controlul asupra acestei unităţi energetice. “În ceea ce privesc zvonurile legate de faptul că eu aş vrea un complex energetic sau altul vreau să menţionez, încă o dată, că nu am discutat cu absolut nimeni acest aspect, dar gura lumii nu o poţi astupa. Eu nu sunt interesat de minerit şi energie, nu am afaceri în aceste domenii, dar asta nu îl opreşte pe Condescu să spună verzi şi uscate în stânga şi în dreapta”, a declarat Morega. De altfel, o astfel de reacţie a lui Condescu ar fi de înţeles deoarece Morega l-a pus cap de afiş pe Marin Condescu în interpelările sale din Parlament, dezvăluind o serie din afacerile create de sindicalist pe spinarea mineritului şi a energiei din Gorj. Demersul lui Morega a creat, de altfel, o adevărată prăpastie între cei doi.

“Eu nu sunt slugă la dârloagă”

Morega susţine astfel că Marin Condescu nu ar trebui să se imixioneze în UNPR ci să îşi vadă de sindicate. “Problema preşedinţiei UNPR la Gorj este una care îmi aparţine mie şi conducerii centrale a partidului. Să nu se uite că eu când am intrat în UNPR nu am cerut funcţii ca la tarabă. Eu nu am spus «vin la voi, dar ce îmi daţi». Cu toate acestea mi s-a oferit preşedinţia Departamentului pentru IMM-uri, funcţie echivalentă cu cea de vicepreşedinte al UNPR-ului pe ţară”, a declarat Morega. “Ştiu însă, din mai multe surse, că acest individ, Marin Condescu, această «lăcustă» care a stors mineritul şi energia ca pe o lămâie, vrea să diriguiască politica în interesele lui. Doresc însă să îl avertizez că aşa cum a încercat, şi nu a putut, să îşi subordoneze PNL-ul, când eu eram acolo preşedinte, aşa nu îi voi permite să facă asta la UNPR”, a declarat parlamentarul, menţionând că Marin Condescu este “un element distructiv pentru judeţul Gorj”. “Când am luat PNL-ul l-am tămâiat să nu ajungă această Satană(n.r. Condescu) la partid, că este diabolic şi distructiv”, a explicat, plastic, Morega.

Prietenia din interes, cu Manţog

Morega subliniază astfel că, în opinia sa, Marin Condescu îşi face interesele profitând când de unul, când de altul. “A fost în relaţii foarte bune cu Ionel Manţog la PDL atâta timp cât acesta i-a satisfăcut toate nevoile financiare pentru el şi camarila lui, iar când Manţog nu a mai putut, l-a aruncat la o parte”, a declarat parlamentarul spunând, de asemenea, că nu îşi explică atitudinea politicienilor de la centru care îi oferă atâta credibilitate “acestui individ pe care minerii l-ar linşa dacă ar putea”. “Să nu uităm de mitingul făcut de Condescu în 2004 când a chemat la grevă 10.000 de mineri pe care i-a îndreptat apoi împotriva lui Mischie iar minerii au sărit vrând să-l linşeze”, a completat deputatul. “Dacă PNL-ul era sub bagheta lui Condescu acum m-ar fi «luminat» Dumnezeu”, a mai spus ironic parlamentarul.

Figuraţie ieftină pentru Băsescu

Morega aminteşte apoi de rezultatele pe care Alianţa DA le-a obţinut în 2004 la alegerile prezidenţiale când Traian Băsescu a obţinut la Gorj peste 51% şi compară cu 2009 când Condescu i-a făcut campanie pe scenă lui Băsescu dar rezultatele au fost mai slabe ca în urmă cu cinci ani. “În 2004 când Condescu nu s-a implicat în campanie, Alianţa DA a scos 51% pentru Băsescu, iar în 2009 când Condescu făcea campanie pe scenă preşedintelui s-a scos în jur de 43% pentru actualul preşedinte. Care este aşadar aportul lui Condescu”, se întreabă retoric Morega. De altfel, în cazul în care UNPR-ul va accepta ca Marin Condescu să coordoneze şi acest partid, Morega va pleca din această formaţiune politică, în ciuda faptului că sunt temeri legate de atragerea în partid a numeroşi membrii de la PSD şi PNL.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here