Morega şi Bică au marcat cinci goluri în poarta USL Gorj

379

deschidereEchipa UNPR-ului formată din cei doi vicepreşedinţi Gheorghe Bică şi Dan Ilie Morega au reuşit joi să învingă, dintr-un singur meci, echipa USL Gorj. De fapt, cei doi jucători politici, au profitat de poarta goală a USL, faultând şi, din primele minute de joc, cinci jucători, de profesie primari.

S-au încheiat însă contracte de joc cu opt jucători ai USL-ului, Morega şi Bică reuşind să îi convingă pe toţi că este mai bine să joace pentru echipa câştigătoare.

 

Nu este nevoie de un limbaj fotbalistic pentru a creiona însă victoria repurtată ieri de echipa formată din Morega şi Bică, în dauna USL-ului. Asta ca urmare a unei singure întâlniri care a avut loc joi dimineaţă la Târgu-Jiu la acelaşi hotel la care a fost prezent Bică şi duminică, adică Hotel Brâncuşi. Deoarece atunci nu a reuşit vicele Bică să se întâlnească cu candidaţii USL, destul de speriaţi că ar putea fi văzuţi în zonă, întâlnirea a fost reprogramată pentru joi, totul ţinând însă şi de programul responsabilului USL cu întreaga zonă Oltenia. Întâlnirea s-a derulat conform planului, primarii, unii de la PSD, alţii de la PNL, având întâlniri private cu cei doi vicepreşedinţi, Morega şi Bică. Discuţiile au fost pozitive, susţin surse UNPR, reuşindu-se încheierea unor înţelegeri cu 8 aleşi locali din judeţul Gorj, toţi urmând să fie susţinuţi pentru o candidatură viitoare pe listele de candidaţi ai UNPR-ului.

Cine a semnat pentru UNPR?

Deoarece nici Dan Ilie Morega, nici Gheorghe Bică nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere în legătură cu acordul celor opt aleşi USL, nu putem decât să emitem supoziţii în legătură cu numele celor care au semnat joi acordul cu reprezentanţii UNPR. Ştim doar că trei primari PSD au avut discuţii deja cu Marius Vlaicu, preşedintele UNPR Gorj, aceştia fiind primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, primarul comunei Leleşti, Marian Rotaru şi primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu. Din partea PNL, vizat de negocieri ar fi putut fi primarul Vasile Moşoiu, de la Drăguţeşti, şi încă un liberal. La discuţii putea participa şi primarul PC-ului, de la Novaci, Pantelimon Todea. De altfel, Morega a făcut deja public, în urmă cu trei zile, că doi aleşi PNL ar fi semnat acest acord refuzând să dezvăluie numele primarilor în cauză. Cert este că, în interiorul PNL Gorj, se vorbeşte că patru primari liberali nu s-ar mai bucura de susţinere la alegerile locale de anul viitor deoarece primarii în cauză nu s-ar bucura de un capital electoral prea bun. Este vorba despre primarul comunei Peştişani, Florin Pavel, primarul comunei Muşeteşti, Ion Ciobea, primarul comunei Scoarţa, Aurelian Cotârlău şi de primarul oraşului Turceni, Ion Iordache. Morega şi Bică au reuşit să discute nu numai cu primarii ci şi cu viceprimarii în exerciţiu care ar putea candida pentru funcţia de primar la localele de anul viitor.

Morega bate tare

Deşi liderul PNL Gorj, Dian Popescu, nu a părut că l-ar crede pe Dan Ilie Morega care anunţase că îl va lăsa fără doi primari liberali, lucrurile în fapt stau însă aşa cum a anunţat deputatul UNPR. Se aşteaptă însă anunţul oficial al UNPR-ului în legătură cu noile achiziţii de la Gorj.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here