Morega renunţă la “independenţă”

341

picture 011Deputatul Dan Ilie Morega ar putea să se înscrie într-un partid politic anul viitor. Parlamentarul care a demisionat din PNL la jumătatea acestui an a anunţat că va renunţa la statutul de independent în 2011, asta dacă va găsi un partid care să fie serios, şi va lucra pentru ţară şi popor.

Morega nu a precizat însă perioada exactă când va face acestă mutare, mai ales că, momentan, îi convine statutul de independent.

Deputatul nu a precizat dacă în 2012 va mai candida pentru un nou mandat de deputat dar a menţionat că un studiu socio-politic realizat în perioada 10 noiembrie-17 decembrie, la nivelul judeţului Gorj, de către Institutul de Cercetare şi Proiecte Regionale pentru Management, pe 1100 de repondenţi, arată că persoanele supuse sondajului agrează mai mult votul pe persoană şi statutul independent al aleşilor din judeţul nostru. “Am spus pe larg, în conferinţa de presă din data de 3 iunie, de la Parlament, când mi-am dat demisia din PNL, ceea ce nu mi-a fost uşor, că nu vreau să fiu ghidat de dictatura de la centru. Prefer, deocamdată, independenţa deoarece am văzut cât de greu poţi să te impui atunci când alţii fac interesul unor grupuri mafiote iar restul sunt doar nişte păpuşari. Am văzut cum aceşti păpuşari îl pot influenţa chiar şi pe preşedintele unui partid, pe Crin Antonescu de exemplu”, a declarat Morega.

Critici pentru alianţă

Liderul independent a criticat, de asemenea, încercarea realizării unei alianţe între PSD şi PNL, precum şi neînregistrarea alianţei la Tribunal. De asemenea, Morega a avut numeroase critici la adresa moţiunilor de cenzură ale PSD, ultimele două eşuând lamentabil. “Practic, cele două moţiuni de cenzură au fost înşiruiri de cuvinte şi propoziţii fără ca ele să conţină un minim de bun simţ, în special în ce priveşte realizarea unui program de guvernare. Atunci ne punem întrebarea. De ce să îi dăm jos pe unii, ca să punem în locul lor alţi flămânzi”, s-a întrebat retoric parlamentarul.

Un partid pentru oameni

În final, deputatul a recunoscut că a fost curtat de mai multe partide politice pentru a se înscrie în rândul acestor formaţiuni dar a refuzat pe toată lumea. El menţionează, în schimb, că va face pasul spre un partid, chiar anul viitor. “Nu exclud intrarea într-un alt partid în 2011. Nu pot preciza când, pentru că intrarea mea nu va fi întâmplătoare”, a precizat Morega.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here