Morega prevesteşte o rupere a PDL, sub Udrea

254

Fostul deputat Dan Ilie Morega crede că PDL-ul ar putea să se rupă în două dacă Elena Udrea îl va bate pe Vasile Blaga în lupta pentru şefia partidului din 23 martie. Din ruperea PDL ar urma să se formeze, în opinia lui Morega, o nouă formaţiune politică numită “Dreapta Românească”, din care ar urma să facă parte atât Blaga şi susţinătorii săi cât şi o parte din liberalii care nu îl agreează pe Crin Antonescu dar îl sprijină pe Călin Popescu Tăriceanu. În Dreapta Românească ar urma să îşi mai găsească locul şi alţi nemulţumiţi, noua formaţiune urmând să absoarbă mici partide care nu îşi mai găsesc locul pe scena politică.

Profesorul Morega, în analiza sa, pleacă de la premisa că în politică nimic nu este întâmplător, motiv pentru care pune serios sub semnul întrebării adevăratele motive care l-au determinat pe Mihai Stănişoară să părăsească barca PDL şi să se refugieze în cea a PNL. Morega crede că Stănişoară necesita o acoperire pentru cele făcute la RAAN, unitate ultra îndatorată. Cert este că mutarea lui Stănişoară a clătinat puţin şi stabilimentul lui Ion Cupă la PDL Gorj, lucru care le-a permis multora să-l comenteze pe liderul organizaţiei judeţene, atât pe la colţuri cât şi în faţă, şi să treacă cu tot cu bagaje în tabăra lui Udrea. Cupă le-a ţinut însă piept spunând că îşi respectă misiunea cu care l-a însărcinat conducerea partidului, aceea de a reorganiza PDL Gorj. Cupă a subliniat de altfel că va face asta şi dacă Vasile Blaga nu va ieşi preşedinte al PDL, nefiind tentat să plece spre un alt partid politic.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here