Morega: “PPDD va fi absorbit de PSD, Petrescu nu va face excepţie”

314

Plecările masive ale aleşilor, la nivelul Gorjului, din PPDD sunt comentate de către şeful Institutului de Analiză, Investigaţii şi Politici Publice, Dan Morega, ca fiind, o consecinţă normală a ordonanţei PSD care şi-a atins astfel scopul, adică desfiinţarea partidului lui Dan Diaconescu. Morega crede că popularii aleg, pentru scurt timp, statutul de independenţi pentru a-şi face apoi loc în PSD, dar asta numai în urma unor negocieri care nu vor avea nicio legătură cu interesul comunităţii ci doar cu cel personal al foştilor PPDD-işti. Din acest tablou nu face excepţie nici plecarea lui Ilie Petrescu, fostul şef al PPDD Motru, care ar urma să intre tot în rândurile PSD, partid care i-a oferit şi garantat funcţia de şef al UEF.

Dan Morega susţine răspicat că ordonanţa care permite aleşilor să-şi schimbe partidul, în 45 de zile, şi-a atins scopul, adică desfiinţarea PPDD, şi transferarea popularilor în PSD. Chiar dacă demisia în grup a celor patru consilieri municipali ai PPDD Motru şi trecerea lor ca independenţi s-a lovit de o excludere venită brusc de la centru partidului, Morega crede că acest demers nu funcţionează pe perioda ordonanţei, motiv pentru care Ilie Petrescu şi cei trei însoţitori, pot sta liniştiţi în organismul de conducere local. Aceştia îşi pot decide, astfel, singuri jocul politic pe care-l vor face în Consiliul Local, mai puţin Petrescu legat ombilical de Complexul Energetic Oltenia, prin UEF Motru. Astfel, doar Petrescu din cei patru, este obligat să facă jocul PSD indiferent că este sau nu membru al acestui partid politic.
“Eu am declarat încă de la apariţia ordonanţei că PPDD va trece cu tot cu bagaje la PSD, evident în schimbul unor avantaje personale pe care aleşii le vor cere partidului la Putere. Cu siguranţă va fi vorba de funcţii, pentru ei şi familiile lor, în Consilii de Administraţie, în CEO sau în structuri ale primăriei sau Consiliului Judeţean. Petrescu este oricum la PSD, aşa că poate face pe independentul doar în declaraţii publice”, susţine Morega.

“Orzan renunţă la PSD dacă TDS va avea noi contracte”
În ce priveşte anunţul public al consilierului judeţean Gheorghe Orzan, cum că a fost ofertat să treacă la PSD, Morega este convins că liberalul va lua în calcul o plecare doar dacă firma sa, TDS, îşi va reînoi, cu imbold de la PSD, contractele cu primăriile din judeţ. “Dacă PSD şi Ion Călinoiu îi va face o ofertă de afaceri lui Orzan acesta va ceda, şi va trece la PSD, pentru că tot are contracte IT cu majoritatea primăriilor PSD din judeţ. Îl vor urma şi alţi aleşi liberali, dacă Ion Călinoiu ştie unde au punctele vulnerabile. Să nu uităm, că la majoritatea primează interesul personal nu cel al gorjenilor”, spune, maliţios, Morega. “Orzan nu va fi omul care va da cu piciorul la o ofertă concretă de afaceri. Firma sa are nevoie de contracte, vin şi sărbătorile..”, a completat, pe acelaşi ton, şeful IAIPP.
Morega nu exclude că o trecere masivă a consilierilor PNL în rândul PSD, urmată şi de o plecare a unora de la PPDD, ar oferi o majoritate confortabilă PSD în Cj Gorj şi, de ce nu, şi o schimbare de vicepreşedinte al acestui organism judeţean.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here