Morega, plasat în arest la domiciliu!

1050

Fostul prefect Dan Ilie Morega este de ieri plasat în arest la domiciliu, după ce o instanță de judecată a decis acest lucru.

Pentru că în ultimele două săptămâni fostul politician a fost internat la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Gorj, ieri a fost făcută externarea acestuia, iar două echipaje ale Poliției Rutiere s-au prezentat la unitatea medicală pentru a-l prelua pe „pacient”. Formalitățile au durat câteva minute, după care Morega a putut fi văzut într-o autospecială a Ministerului de Interne, fiind transportat apoi la sediul Poliției Municipale pentru a fi audiat într-un dosar ce vizează agresarea unei jurnaliste. Aceasta ar fi a șaptea anchetă deschisă pe numele lui Morega, în celelalte șase el fiind acuzat că s-a urcat la volan și a condus un autoturism pe drumurile publice fără să mai aibă acest drept.
Fostul prefect a fost dus apoi la una dintre proprietățile sale, cea de la Baia de Aramă, unde a declarat că are parte de liniște și aer curat. Morega nu a mai făcut declarații publice, menționând doar că este prea obosit și că are nevoie de odihnă pentru a-și reface starea de sănătate. El s-a declarat însă în continuare victimă a unor șefi din IPJ Gorj și IPJ Mehedinți, unul dintre dosarele deschise pe numele său fiind înregistrat în județul vecin.
Mandatul de arest la domiciliu are o perioadă de 30 de zile, timp în care inculpatul nu are voie să plece din locația respectivă fără încuviințarea organelor judiciare. Sfârșitul perioadei respective coincide cu sărbătorile pascale, când procurorii vor putea solicita o eventuală prelungire a mandatului, caz în care fostul prefect ar fi nevoit să facă Paștele acasă, fără să poată pleca fie și până la biserică.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.