Morega, mulţumit că interpelările sale au avut efect: “Ponta a pornit tăvălugul împotriva lui Condescu”

138

Fostul deputat de Gorj, Dan Ilie Morega, a atras atenţia guvernanţilor, prin interpelări repetate, cu privire la hoţiile de care se făcea vinovat Marin Condescu, liderul sindical. Cele sesizate nu au rămas fără ecou, premierul Victor Ponta, urnind din loc mecanismul care, până atunci, nu s-a pus în mişcare pentru verificarea şefului FNME. Verificările Corpului de Control ale premierului au scos la iveală neregulile astfel sesizate de Morega, iar rezultatul cercetărilor a ajuns la anchetatori. S-ar fi dat astfel primul semnal că Marin Condescu nu este invincibil, chiar dacă fostul agent electoral preşedinţial făcuse potecă la preşedinţie, pentru a păstra o punte importantă de legătură şi susţinere cu Traian Băsescu.

“Marin Condescu nu este alergic la detenţie, deşi a fugit de arest în ultimele două decenii, asta în timp ce încălca flagrant legea şi se înfrupta din banii minerilor”, a declarat Dan Morega, comentând reţinerea pentru 24 de ore a liderului sindical a cărei activitate frauduloasă a fost intens sesizată de fostul parlamentar la nivel ministerial. Morega a adresat nenumărate interpelări în mandatul său de deputat, ministerelor care puteau lua măsuri şi stopa hoţiile sindicale, aceste documente adresate miniştrilor fiind însoţite de documente edificatoare care relevau activităţile ilegale coordonate sau făcute direct de Condescu şi de firmele sindicale. Iniţial, interpelările au primit răspunsuri seci, întârziate, ca apoi, lucrurile să o ia pe un alt drum. Unul pozitiv, spune Morega, care explică faptul că o astfel de interpelare transmisă premierului Ponta, a impus o anchetă serioasă a corpului de control al primului-ministru la unităţile de stat de unde se “alimenta” Condescu. Şi Ministerul Economiei a ridicat batista de pe ţambal, iar şi acest organism şi-a trimis specialiştii pe urmele lui Condescu. În final, s-au depistat neregulile ajunse pe masa procurorilor şi altele depistate de conducerea CEO şi de alţi anchetatori.

“Abia este începutul..”!
Morega susţine că nu se bucură de reţinerea lui Condescu, deoarece nu doreşte nimănui să ajungă după gratii, dar menţionează că ilegalităţile şefului FNME nu mai puteau fi tolerate. Pentru asta a adresat 11 interpelări în Guvernele Boc şi Ponta. “Niciodată nu m-am bucurat când cineva a fost arestat, dar nici nu pot subscrie la o serie întreagă de abuzuri şi ilegalităţi pe care le-a comis Condescu împreună cu şleahta lui, probleme extrem de grave care s-au întâmplat cu banii luaţi de la unităţile energetice Turceni, Rovinari şi SNLO, utilizaţi după bunul său plac. Abia este începutul derulării filmului cu spălări de bani, hoţii în cadrul Clubului Pandurii, iar de aici se va extinde, în mod categoric, spre firmele sindicatelor care au căpuşat mineritul şi complexurile în ultimii 12-14 ani de zile”, a declarat Morega.
Acesta a menţionat că, în opinia sa, Condescu este un “pericol social” deoarece spunea cu nonşalanţă că el a împrumutat clubul cu sume imense de bani pe care nu avea cum să-i deţină decât din ilegalităţi.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here