Morega: “Ministerul Energiei se disculpă pentru administrația bezmetică de la CEO”

652

Președintele Institutului de Analiză și Investigații Publice și Politice, Dan Morega, a criticat, ieri, vehement felul în care este condus Complexul Energetic Oltenia, echipa de conducere vrând, în opinia sa, să facă nu 2000 de viitoare disponibilizări, ci peste 4000. Morega crede, de asemenea, că recentele critici ale Ministerului Energiei la adresa administrației Ciobotărică ar fi doar o încercare a acestei instituții de a se disculpa pentru că oficialii au tolerat, prea mult, managementul dezastruos practicat la CEO, promovările neortodoxe ale lui Ivan, aprobate de managerul interimar, și conducerea bezmetică a companiei de către actuala echipă de conducere a societății. Șeful IAIPP a lăudat demersul minerilor participanți la “marșul disperării”, considerând că nu a existat, din păcate, și o mobilizare eficientă a clasei politice din Gorj, legat de acțiunea de protest în cauză.

“Clasa politică nu s-a mobilizat eficient pentru ajutorarea minerilor și energeticienilor, dar nici în susținerea CEO și a locurilor de muncă. Știți foarte bine că nu s-au pus în discuție doar 2000 de disponibilizări la Complexul Oltenia, ci 4000 și ceva.(..) Iată că până la urmă, minerii și energeticienii au reușit însă să ajungă la București, îi felicit. Îi susțin pe aceștia și îi încurajez, mai ales când am văzut că liderii participanți la acțiunea de protest nu au mai susținut actuala administrație a CEO, mai exact gașca lui Ciobotărică și a lui Ivan”, a declarat, ieri, Morega.
Președintele IAIPP își explică și schimbarea de atitudine a Ministerului Energiei la adresa administrației CEO, văzând actualele critici ale acestei instituții drept unele “cu două tăișuri”. “Secretarul de stat a confirmat că este o administrație bezmetică la CEO și o degringoladă totală, dar nu cu știrea ministerului s-a condus societatea asta până acum? Nu Valeriu Ștefan Ivan, cel care a fost consilierul ministrului Energiei, a fost cel care a impus persoanele din conducerea CEO, persoane care nu au nimic în comun cu mineritul și energia din Gorj. Adică ei chiar au fost pe dinafară, de asta spun că este o chestiune cu două tăișuri. Probabil a fost o chestiune de a se disculpa ministerul, și inclusiv ministerul și secretarii de stat, de responsabilitatea pe care o au față de această mare companie, și de a fi lăsat-o în a se conduce în asemenea sistem mizerabil de management”, a mai spus Morega.
Acesta a criticat, de asemenea, și promovările aiuristice și nenorocite de la CEO, și degringolada totală a societății. “În cinci luni de zile CEO trebuia să ia o linie ascendentă, dar nu a fost așa. Dimpotrivă ei au cumpărat certificate de CO2 pentru 2015 la un preț mult mai mare decât prețul de bursă din 23 martie din Anglia. Diferența de preț cu Londra este de aproape 900 de miliarde de lei vechi. Este posibil cu asemenea individ, escroc, să cumpere aceste certificate la prețuri atât de mari. Asta plus cheltuielile extrem de mari făcute pentru cei aflați cu contracte cu mandat”, a conchis Morega, spunând că o economie în acest sens ar duce la salvarea a 2000 de locuri de muncă.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.