Morega: “Lista de aleşi ai PNL pentru Consiliul Judeţean, un ghiveci”

504

Fostul preşedinte al PNL Gorj, Dan Ilie Morega, a opinat, ieri, legat de lista de candidaţi liberali înscrişi în cursa pentru un loc în viitorul Consiliu Judeţean. Morega nu a avut însă şi cuvinte de laudă pentru liderii organizaţiei liberale, catalogând lista în cauză drept “un ghiveci” ori “o salată de vară”. Şeful Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice a considerat că nu numai lista pentru CJ lasă de dorit, ci şi cea a candidaţilor pentru fotoliul de primar pentru municipiul Târgu-Jiu, care a fost catalogată drept “o tocană de legume”.

Lista cu cei 48 de liberali înscrişi în cursa pentru un loc de consilier judeţean l-a făcut pe Morega să îi ia la ture pe liderii organizaţiei, care au permis o astfel de acţiune pur populistă, dar fără un efect pozitiv pentru partid. “Lista de aleşi ai PNL pentru Consiliul Judeţean este un ghiveci. O salată de vară, mai degrabă. Iar lista pentru Primăria Târgu-Jiu este o tocană de legume”, care susţine că a luat act de lista cu presupuşii candidaţi şi s-a închinat cu două mâini.
“M-am închinat cu două mâini, nu cu una când am văzut acolo că oricine a vrut din partid s-a putut înscrie. M-am gândit că am şi eu un câine dresat şi aş fi putut să îl înscriu, deoarece e bine pregătit în domeniul lui şi este şi corect faţă de stăpân. Acum lăsând gluma la o parte această bulibăşeală din cadrul PNL cred că nu a existat niciodată, nici măcar când a condus Grivei PNL-ul şi a obţinut 6%. Şi atunci era o selecţie şi nu intra cine vrea, cum vrea”, a completat Morega, care susţine că analizează cele apărute în PNL prin prisma omului echidistant, fără frustrări şi fără dorinţa de a se afla pe listă.
“O spun din principiu pentru că, de-a lungul anilor şi a funcţiilor şi responsabilităţilor avute am adus unităţi economice sau partide politice la performanţa de vârf, după care am plecat pe uşa din faţă şi nu m-am reîntors. Aşa am făcut şi cu PNL. Astfel că nimeni nu mă poate acuza că mă roade neagra invidie. Pe mine mă îngrijorează ce se întâmplă la PNL, pentru că asistăm la o anarhie, la o babilonie. Asistăm la un partid bicefal care nu este capabil să-şi pună ordine în interior, să-şi unească adevăratele forţe capabile de a crea o unitate puternică şi de a putea bate PSD-ul”, a subliniat fostul preşedinte liberal.

PNL Gorj, fără orizont politic!
Morega îi asigură, de asemenea, pe foştii confraţi liberali, că în atare situaţie nu au niciun orizont politic, deoarece membrii au ajuns să nu ştie de fapt încotro vor merge, ce scopuri au şi ce performanţă urmăresc. “Au văzut ei o asemenea adunătură într-o listă, ca o nuntă de câini, la PSD? Au văzut ei asta la fostul PDL sau la vechiul PNL, când conduceam eu, Bejat sau Manţog? În nici un caz!”, concluzionează Morega care crede că liberalii încă au timp să se trezească la realitate şi să facă ceea ce trebuie.
“PNL Gorj trebuie să termine o dată cu balonările astea populare liberale când este vorba de a selecta candidaţi pentru administraţiile locale şi judeţeană. Sunt convins însă că ce se întâmplă la judeţ şi municipiu există şi la organizaţiile locale”, a conchis Morega sigur că şi la filialele din judeţ există liberali cu capul mare care cred că astfel treaba merge ca pe roate.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here