Morega îşi condiţionează revenirea în PNL pe schimbarea lui Antonescu

414

moregaLa nici două săptămâni după ce a părăsit partidul, deputatul Dan Morega recunoaşte că nu poate sta departe de dragostea sa din ultimii ani, motiv pentru care nu exclude o revenire în PNL, în cazul în care partidul nu ar mai fi condus de Crin Antonescu, el solicitând convocarea unui congres extraordinar care să ducă la schimbarea actualului preşedinte.

Acesta afirmă că preferă o revenire a lui Călin Popescu Tăriceanu în fruntea formaţiunii politice, la începutul anului 2009 deputatul de Gorj fiind primul membru al PNL care a solicitat schimbarea fostului premier din fruntea partidului. „Nu exclud o revenire în partid, dar doar în anumite condiţii. Dacă din structurile de conducere se vor regăsi oameni precum Tăriceanu, Motreanu, Nicolăescu şi alţii, atunci şi partidul va avea alte perspective. Acum Crin Antonescu l-a făcut vioara a doua şi l-a anexat la PSD, ajungând să procedeze mai rău decât o făcea Călin Popescu Tăriceanu atunci când îi reproşam că nu se consultă cu organizaţiile. Acum partidul e împărţit în echipa lui Antonescu şi restul lumii”, menţionează deputatul Morega.

Fostul lider al PNL Gorj a demisionat din partid la începutul acestei luni, el declarând acum că, după moţiunea de cenzură de azi din Parlament alţi cinci parlamentari liberali vor pleca din rândurile liberalilor. „Ştiu sigur că sunt cinci colegi pregătiţi să plece şi ei din partid, nemulţumiţi fiind de felul în care este condus PNL. Crin Antonescu refuză să facă o analiză a cauzelor care au determinat un sfert din aleşii liberali să plece din partid, iar numărul celor nemulţumiţi de cum conduce el PNL este în creştere. Cred că se impune convocarea unui Congres extraordinar în septembrie sau octombrie pentru a examina situaţia de acum pentru că mai suntem unii care credem că problemele nu se rezolvă doar prin apariţii dese la tv şi în presă. Sunt colegi care au stat şi câte o oră ca să fie primiţi la discuţii de Crin Antonescu şi nu au fost băgaţi în seamă şi de aceea spun că gradul de nemulţumire faţă de actualul preşedinte este unul ridicat”, afirmă Morega.

Fostul preşedinte al PNL Gorj a demisionat din partid după ce conducerea centrală a partidului a decis să amâne cu trei luni alegerile interne din organizaţie, programate pentru data de 5 iunie. Crin Antonescu a precizat atunci că Morega a demisionat întrucât ştia că urma să fie demis din funcţie, deputatul negând informaţia şi susţinând că afirmaţiile respective sunt „minciuni”. Locul lui Morega în fruntea PNL Gorj a fost luat de deputatul de Dolj Ionuţ Stroe, care a promis că va veni la Târgu Jiu săptămânal pentru a discuta cu noii săi colegi, el menţionând după prima vizită de săptămâna trecută că alegerile din filială trebuie organizate în maxim trei luni de acum încolo.

Gelu IONESCU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here