Eugen Iovan, sindicalist la Sucursala Turceni a CEO, este aspru criticat de Dan Ilie Morega(DIM), preşedintele IAIPP, pentru declaraţiile instabile şi pro-administraţie, din ultima săptămână, care arată, în opinia fostului deputat, că liderul vrea doar să-şi protejeze interesele sale şi ale familiei, cu atâta mai mult cu cât fiica sa a fost recent angajată la CEO. De altfel, mai mulţi salariaţi de la Turceni susţin şi ei că luna trecută, fiica lui Iovan, ar fi fost încadrată economist la structura unde îşi are sindicatul tatăl acesteia.
Morega îl consideră pe Iovan “imoral” pentru jocul făcut în faţa salariaţilor CEO, pentru care, doar el a fost de acord. DIM susţine că Iovan s-a declarat, recent, de acord, cu disponibilizarea a 3000 de salariaţi şi cu tăierea alimentaţiei de protecţie pentru toţi angajaţii CEO. Solicitarea ar fi venit din partea lui Ciurel, spune Morega, la o întâlnire de săptămâna trecută a managerului cu sindicalistul, ca liderul de la Turceni, la o şedinţă comună cu administraţia, să anunţe despre aceste potenţiale reduceri de personal, fără salarii compensatorii, şi de tăierea cotei de lapte zilnice pentru angajaţi, ca şi cum ar fi fost propriile idei. Practic, spune Morega, Iovan s-a transformat în “trompeta lui Ciurel”, susţinând cererile managerului împotriva interesului general al salariaţilor.
“Asta drept recompensă pentru angajarea în sistem a fiicei sale şi pentru promovarea recentă a fiului său ca şef de secţie la Turceni. Trebuie subliniat faptul că şi soţia lui Iovan lucrează tot la sucursala Turceni a CEO”, a declarat Morega. “Într-o declaraţie recentă a lui Ciurel, preluată de o parte din mass-media, managerul spunea că, de fapt, o restructurare cu 5000 de salariaţi şi o grefare a CEO pe Sucursala Rovinari, care este cea mai bună, ar fi soluţia salvatoare pentru CE Oltenia. Această declaraţie vine de fapt să confirme intervenţiile anterioare ale lui Iovan care, cu tupeu, cerea în faţa colegilor săi, externalizarea fostului complex de la Turceni şi disponibilizarea, fără plăţi compensatorii, a 3000 de angajaţi”, a mai declarat Morega care a criticat, din acest motiv, şi prezenţa lui Iovan la ultimul miting al FNME şi Univers, cu atât mai mult cu cât interesele acestuia sunt altele. “Era inutil ca Iovan să vină la miting când el milita pentru disponibilizarea a 3000 de angajaţi, fără salarii compensatorii”, a completat DIM.
De ce nu vine ministrul Gerea la Gorj?!
Morega şi-a manifestat îngrijorarea şi pentru că ministrul Energiei şi al IMM-urilor refuză să vină la Gorj ca să detensioneze, el, personal, tensiunile din CEO. “Lucrurile nu stau deloc bine pentru CEO, pentru economia naţională şi pentru Gorj, dar în loc ca ministrul Energiei să îşi ia arnăuţii din minister şi să coboare la nivelul CEO, pentru o analiză pertinentă, cu specialişti în domeniul mineritului şi energiei, preferă să-l trimită pe ministrul Pop azi la Târgu-Jiu, ca să dezamorseze acesta conflictul. Asta cu atât mai mult cu cât ce se întâmplă acum la CEO nu este doar un conflict ci o problemă de fond pe care Ministrul Energiei trebuie să o analizeze şi să dispună şi măsuri pertinente şi radicale împotriva celor care au dus în dezastru CEO”, a subliniat Morega.
“Cred însă că până la urmă Ciurel va ajunge la concluzia că trebuie să demisioneze, împreună însă cu o serie întreagă de alţi directori, care nu au idee de actul managerial acesta fiindu-le total străin”, a conchis şeful IAIPP.
A.Stoica
ACEST IOVAN ESTE TATAL MAFIOTILOR.DA S-A ANGAJAT NU NUMAI FIICA CI SI FIUL CARE DIN SOFER A FOST PROMOVAT SEF DE TURA LA STATIA DE DESULFURARE PE BANI GREI.IOVAN A REUSIT SA OCUPE TOATE FUNCTIILE CARE AU FOST POSIBILE ADICA:LIDER DE SINDICAT,PRESEDINTE LA CAR TURCENI,VICEPRESEDINTE LA CAR TG.JIU,MAI NOU ACUM VREA SA DESFINTEZE CAR-UL TURCENI.A FACUT NOI ANGAJARI LA CAR PE BANI GREI.A EXCLUS MEMBRI DE CAR FARA VOIA LOR PENTRU CA VREA SA IMPARTA INTRE EI FONDUL DE GARANTARE CARE ESTE DE ORDINUL MILIARDELOR. A AMENINTAT MEMBRI DE CAR CA DACA VOR FACE GALAGIE VOR FI DATI AFARA DIN SERVICIU .CU ALTE CUVINTE EL FACE PE PATRONUL TERMOCENTRALEI TURCENI.ESTE UN MARE MAFIOT.