Morega îi face plângere penală lui Dian Popescu!

681

Președintele Institutului de Analiză și Investigații Publice și Politice, Dan Morega, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că îi va face o plângere penală fostului senator Dian Popescu, care se tot laudă că este consilier al ministrului Energiei, dar, în fapt, nu ocupă această poziție. De altfel, chiar și jurnaliștii au fost informați oficial că liderul ALDE Gorj nu este consilier ministerial, dar chiar și ei au fost contestați de către Dian Popescu, care continuă să încalce legea. Morega chiar s-a amuzat pe seama negării continue a lui Dian, care a fost prins cu minciuna, dar îi este greu să recunoască. “Dian nu e sigur consilier al ministrului Petcu, poate este Marius”, a spus, râzând, Morega, făcând referire la faptul că Dian are dosar la fosta securitate, unde a transmis informații sub această denumire.
Morega susține, de asemenea, că fostul parlamentar s-ar face vinovat de uzurpare de calități oficiale, deși este în termenul de încercare de 2 ani în urma condamnării penale primite anul trecut.
Șeful IAIPP a mai deplâns situația în care se află ALDE Gorj, organizație care din cauza lui Dian Popescu nu se extinde și nu atrage noi membrii și chiar primari. Morega crede că, în final, Tăriceanu îl va instala președinte al ALDE Gorj pe senatorul Scarlat Iriza.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here