Morega, extrem de critic la adresa șefului județului, primarului Troacă și administratorului public Giorgi

1786

Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice, Dan Morega, le-a explicat ieri jurnaliștilor într-o conferință de presă că împlinirea celor 200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu găsește Padeșul și Câmpia Soarelui într-o stare dezastruoasă. Deși Morega a avertizat din 2017 autoritățile județene că se va ajunge la această situație, tot s-au alocat prea târziu bani pentru ca aceste investiții necesare pentru Padeș, la ceas aniversar, să fie realizate la timp.

Morega îl găsește vinovat pentru această situație și pe președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu, dar și pe primarul localității Padeș, Mihai Troacă. Indicat este și Gabriel Giorgi, noul manager public al localității Padeș, despre care Morega spune că ar consuma banii publici de pomană. Între cei doi a avut loc de altfel un schimb dur de replici la un post de televiziune local.
,,Le-am spus încă din 2017 care este situația monumentului de la Padeș. Cosmin Popescu, pe care l-am sprijinit la alegerile locale, mi-a promis că va acorda fondurile necesare pentru amenajarea peisagistică și pentru monument, mai ales că urma să sărbătorim bicentenarul revoluției din 1821, dar și a 53-a aniversare a morții lui Tudor Vladimirescu. Am convingerea negativă că hoția banului public, bani care au ajuns la Padeș în al 24-lea ceas alocați de CJ Gorj, se va vedea în calitatea acestor investiții, realizate prost și cu o firmă de casă”, a declarat Morega.
Președintele IAIPP spune că pesediștii Troacă și Giorgi nu fac decât să sugă seva localității, încasând salarii din taxele și impozitele achitate de cetățenii onești din Padeș. ,,Din banii aceștia se înfruntă domnul Troacă și agățătorul de partid, administratorul Giorgi Gabriel”, a subliniat Morega, care a cerut PSD să își retragă oamenii de partid promovați în activitate din aceste organisme locale.
Morega a demonstrat cu fotografii că lucrările la monument se realizează prost și fără cap, iar evenimentele Tudor Vladimirescu sunt imposibil a se realiza la Padeș.
A.S.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Iustin Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here